Forta lui minus 5

16 05. 2002, 08:47
Sub amenintarea retrogradarii, Craiova joaca mult mai eficient, lasînd impresia ca poate cîstiga doar atunci cînd are nevoie. SPORTUL - U CRAIOVA 2 - 3 Daca as fi suporter oltean si as vrea sa vad "Stiinta" jucînd fotbal, l-as ruga pe domnul Netoiu, ca stiu ca are putere si poate face


Sub amenintarea retrogradarii, Craiova joaca mult mai eficient, lasînd impresia ca poate cîstiga doar atunci cînd are nevoie.

SPORTUL – U CRAIOVA 2 – 3

Daca as fi suporter oltean si as vrea sa vad „Stiinta” jucînd fotbal, l-as ruga pe domnul Netoiu, ca stiu ca are putere si poate face orice-si propune, un singur lucru. Nu sa ieftineasca biletul de intrare, ci sa aranjeze cumva ca echipa sa joace toate meciurile de la minus 5 la „adevar”. Chiar daca tehnicienii craiovenilor cer liniste mai frecvent decît un judecator cu ciocanelul în mîna, Universitatea dovedeste ca redescopera fotbalul doar sub presiune si sub amenintarea barajului.

În Sîmbata Mare, „juvetii” au facut spectacol, iar ieri au demonstrat ca nu doar apatia Farului din urma cu 10 zile a fundamentat succesul. Ieri, în Regie, oltenii au aratat ca o echipa proaspata, verde si plina de viata. Au atacat din start, ca sa se stie cine este seful, au punctat repede de doua ori în primele 6 minute, profitînd de stupizenia si viteza de melc a axului central defensiv al Sportului.

Apoi, dupa ce Mazilu i-a pacalit pe stabilopozii din centrul apararii lor, oaspetii s-au retras pe doua rînduri în aparare si au asteptat copilariile studentesti. Care n-au întîrziat sa apara sub forma unor ratari imense si bîlbe într-o aparare ce-si propusese parca, indiferent de componenta ei, sa-l trimita pe Andone în pragul crizei de nervi la fiecare sarja olteana.

La fel au stat lucrurile si-n a doua parte. Albii fragezi au dat mereu impresia ca pot întoarce rezultatul, în vreme ce albastrii caliti au stiut sa profite de fiecare eroare, ecuatie demonstrata impecabil în minutul 61, atunci cînd Mazilu a avut golul de 2-2 în buzunarul de la piept, dar peste cîteva secunde tabela arata 1-3, impresionata de parada lui Preda, indecizia lui Secareanu si executia nimicitoare a lui Barcauan.

Nu-i mai putin adevarat ca, ieri, Florin Marin a avut si sansa. Pe de o parte provenita din partea gazdelor, pe de alta din fluierul arbitrului Helesteanu, care a început partida ca în Champions League, dar a terminat-o ca pe un tapsan din Divizia C. Cu avantaj pentru cei puternici, care ieri s-au îmbracat în albastru si au cîntat Gaudeamus Igitur la perfectul simplu.

Filmul meciului:

@ 0-1, min. 2: Frasineanu a transformat pe centrul portii penaltyul acordat la faultul lui Musteata asupra lui Grigorie @ min. 5, Stoican a respins din fata lui Negru în careul mic @ 0-2, min. 6: Vrajitorea a trecut în viteza de Lazar, a intrat în careu pe stînga si a tras sub bara @ 1-2, min. 13: Mazilu s-a batut cu 3 fundasi în careu, i-a pasat lui Dinita, acesta i-a retransmis cu calcîiul, iar Mazilu a sutat la colt de la 8 m

@ min. 26, lansat de Dinita, Balan a sutat de la 14 m, singur fiind, pe lînga poarta, faza la care gazdele au cerut penalty la Negru, în centrul careului @ min. 41, cursa Barcauan pe stînga, centrare în urma la Grigorie, sut slab blocat din centrul careului @ min. 42, Preda a blocat în fata lui Dinita, la 6 m @ min. 56, Preda a aparat sutul lui Farmache de la 20 m

@ 1-3, min. 61: dupa ce Preda a respins fenomenal din fata lui Mazilu, la 4 m, pe contraatac, Barcauan a scapat singur si l-a executat pe Stanca @ min. 64, infiltrat pe dreapta, Irimia a tras ca un începator pe lînga poarta @ 2-3, min. 75: în coltul careului mare, Chihaia a preluat un balon din aer pe dreptul si a sutat superb cu stîngul din întoarcere

Sursa: www.mediafax.ro