Ford revine la profit

Apropo.ro / 18.07.2002, 10:54
Ford revine la profit
Constructorul de mașini Ford Motor Co. a anunțat, miercuri, ca a revenit la profit în trimestrul al doilea, ca urmare a reducerii cheltuielilor și creșterii producției în America de Nord, care au compensat pierderile de sute de milioane de dolari înregistrate în

Constructorul de mașini Ford Motor Co. a anunțat, miercuri, ca a revenit la profit în trimestrul al doilea, ca urmare a reducerii cheltuielilor și creșterii producției în America de Nord, care au compensat pierderile de sute de milioane de dolari înregistrate în ultimul an.

Cel de-al doilea mare producator de automobile din lume a obținut un profit net de 572 milioane de dolari, comparativ cu pierderile în valoare de 752 de milioane de dolari înregistrate în aceeași perioada a anului trecut. Principalul factor care a contribuit la acest rezultat este majorarea cu aproape patru procente a producției de autovehicule din Statele Unite.

Cu toate acestea, redresarea companiei, care survine dupa o perioada de patru trimestre consecutive încheiate în pierdere, ar putea fi de scurta durata, întrucît Ford a anunțat ca se așteapta sa înregistreze „pierderi ușoare” în lunile iulie-septembrie, considerate în mod tradițional cele mai neprofitabile din an.

De asemenea, unii analiști sînt de parere ca producatorul american va înregistra din nou pierderi în trimestrul al treilea, în contextul în care compania se confrunta deja cu o scadere a vînzarilor și cu creșterea costurilor de distribuție.

De altfel, obiectivele financiare pentru întregul an, respectiv revenirea la profitabilitate, precum și înregistrarea unui profit brut anual de șapte miliarde de dolari pîna în anul 2005, sînt puse sub semnul întrebarii ca urmare a ritmului prea lent de diminuare a cheltuielilor operaționale. Ford a anunțat, la începutul acestui an, ca va închide cel puțin trei centre de asamblare și ca își va reduce forța de munca cu aproximativ zece procente, în încercarea de a realiza economii.

O serie de observatori considera, la rîndul lor, ca nivelul de creștere a producției este mult prea mic pentru a da naștere unor rezultate spectaculoase. „Profitul pe termen scurt nu este relevant, în cazul lor”, a argumentat analistul Domenic Martilotti, de la Bear Stearns & Co. El a aratat ca principalele preocupari ale companiei Ford vor fi în continuare stabilirea prețurilor și diminuarea ponderii costurilor de distribuție în totalul cheltuielilor.

Pe de alta parte, profitul net pentru lunile aprilie-iunie al companiei Ford este cu mult mai mic fața de cel de 1,29 miliarde de dolari consemnat în aceeași perioada de liderul mondial al pieței auto, General Motor Corp. (GM).

Ambele companii s-au confruntat cu scaderi majore ale profiturilor, în urma intensificarii concurenței manifestate cu precadere de constructorii asiatici de automobile. GM, susținut de noua linie de producție de camioane și autovehicule utilitare de teren, a înregistrat, în prima jumatate a anului, o scadere de 1,6% a vînzarilor din Statele Unite, comparativ cu reducerea de 10,7% raportata de compania Ford, inclusiv pentru marcile straine din portofoliul sau – Volvo, Land Rover și Jaguar.

Sursa: www.mediafax.ro

Tags: