Ford Focus Concept

Apropo.ro / 05.07.2004, 14:57
Ford Focus Concept
Avertisment: apropiati-va cu atentie! Arata seducator, insa o singura miscare ar putea fi de ajuns pentru anihilarea adversarilor din clasa compacta: noul Opel Astra si VW Golf V. Faceti cunostinta cu Focus Concept, studiul care prefigureaza viitoarea generatie a mult aclamatului model

Avertisment: apropiati-va cu atentie! Arata seducator, insa o singura miscare ar putea fi de ajuns pentru anihilarea adversarilor din clasa compacta: noul Opel Astra si VW Golf V. Faceti cunostinta cu Focus Concept, studiul care prefigureaza viitoarea generatie a mult aclamatului model compact. De la Ford, desigur.

China. Locul spre care toti marii producatori de automobile isi indreapta in prezent atentia. Si nu intamplator. Piata chineza este pe cale sa devina a doua ca marime pe plan mondial in urmatorii ani. Constientizand potentialul imens, numeroase companii importante si-au anuntat planuri de extindere in regiune. Iar Salonul Auto de la Beijing a demonstrat exact acest lucru. Mai mult, la eveniment au participat pentru prima data Aston Martin, Maybach si Lamborghini, fapt care pana nu demult ar fi starnit numeroase zambete ironice.

Starul incontenstabil al manifestarii s-a aflat in standul Ford Motor Company, unde privirile au fost atintite asupra Focus-ului Concept. Un interesant exercitiu de imaginatie prezentat sub forma unui sedan si nu a unui hatchback, asa cum era de asteptat.

„Conceptul arata clar mostenirea tipic europeana prin liniile ferme si silueta agresiva”, afirma Paul Gibson, directorul de design pentru regiunea Asia-Pacific. „Usor de recunoscut ca fiind un Ford si evident un Focus, viitorul model reprezinta o evolutie rafinata a best-seller-ului actual”. Cu proportii similare noului Volvo S40 si forme imprumutate de la Mondeo si C-MAX, Focus Concept impresioneaza prin solutiile de design adoptate.

Desi par desprinse dintr-o alta dimensiune, blocurile optice pe baza de LED-uri (dezvoltate impreuna cu specialistii Osram) sunt cat se poate de reale. In momentul in care sunt aprinse, cele din fata produc un „inel” continuu de lumina alba, efect regasit si la nivelul proiectoarelor de ceata rectangulare. La fel de futuriste si utilizand aceeasi tehnologie, blocurile optice posterioare includ grupe tridimensionale. In acest caz, efectul obtinut prin dispunerea inedita a lampilor este si mai fascinant: doua baghete orizontale (semnalele de directie) „taie” un triunghi alb (marche-arriere), asamblul fiind inconjurat de stopuri.

A nu se trece cu vederea evacuarile cromate, dispuse vertical pe extremitatile parasocului posterior. Anuntand subtil comportamentul dinamic al celei de-a doua generatii, conceptul propune jante de 19 toli incadrate de arcuri evazate (similare cu ale actualului Focus RS), un profil agresiv, respectiv grila frontala si difuzoare aerodinamice in forma de fagure. In plus, noul model va beneficia de aceeasi platforma utilizata la Volvo S40/V50, Mazda3 si C-MAX, recunoscuta pentru tinuta de drum exceptionala.

Pana in septembrie, cand la Salonul de la Paris noul Ford Focus va debuta oficial, putem doar sa admiram culoarea speciala folosita pentru exterior. Se numeste „Sapphire Ice” si credem ca ascunde un temperament vulcanic.

Autoshow

Tags: