Foo Fighters nu va mai cânta la ceremonia de decernare a Premiilor Grammy după moartea bateristului Taylor Hawkins
Trupa Foo Fighters nu va mai cânta la ceremonia de decernare a Premiilor Grammy din 2022 după decesul bateristului Taylor Hawkins, a anunţat Recording Academy.
Un omagiu îi va fi adus lui Taylor Hawkins la cea de-a 64-a ediţie a Premiilor Grammy, care se va defăşura duminică, 3 aprilie, la Las Vegas, Statele Unite, potrivit unui comunicat oficial. Nu au fost furnizate detalii referitoare la prezenţa trupei la eveniment sau la acest omagiu.
Taylor Hawkins, în vârstă de 50 de ani, a fost găsit mort pe 25 martie în camera sa de hotel din Bogota, chiar în ziua în care trupa Foo Fighters urma să concerteze la Festival Estereo Picnic.
Foo Fighters a anunţat săptămâna aceasta că şi-a anulat turneul mondial din 2022 după decesul lui Taylor Hawkins.
Hawkins s-a alăturat formaţiei Foo Fighters în 1997 după ce anterior a cântat doi ani în turnee cu Alanis Morrissette.
Trupa Foo Fighters a fost fondată în 1994 de Dave Grohl după decesul liderului Nirvana, Kurt Cobain. Formaţia a câştigat 12 premii Grammy şi a fost inclusă în panteonul Rock & Roll Hall of Fame în 2021.
După ce a fost amânată din ianuarie ca urmare a pandemiei, anul acesta gala Grammy Awards se va desfăşura la MGM Grand Garden Arena din Las Vegas, în loc de sala Staples Center din Los Angeles şi îl va avea ca prezentator pe comediantul Trevor Noah.
Foto: Profimedia Images