Din totalul sumei, 90 de milioane de lei vor fi repartizate pentru lucrări de investiții aflate în derulare și ale căror contracte multianuale au fost încheiate anii trecuți, Guvernul precizând, într-un comunicat, că lucrările vor fi executate și plătite în limita fondurilor aprobate anual prin buget.
Diferența de 45 de milioane de lei este destinată lansării procedurilor de licitație în vederea încheierii contractelor de execuție lucrări la 21 de școli din cadrul Proiectului de Reabilitare a Infrastructurii Școlare și la 17 grădinițe din cadrul Proiectului privind Reforma Educației Timpurii.
În programul anual de investiții, anexat Legii bugetului de stat pe 2015, sunt cuprinse fonduri pentru derularea a 55 de obiective de investiții pentru învățământul superior și 16 obiective de investiții pentru învățământul preuniversitar.
Sursa MEDIAFAX