Focus Sat TV va difuza sezonul al doilea al thrillerului politic „Baron Noir” din 26 iulie

23 07. 2021, 10:33

Focus Sat TV va difuza cel de-al doilea sezon al serialului „Baron Noir”, o producție Canal+ Création Originale, începând din 26 iulie. Astfel, fanii vor putea viziona câte două episoade, de la ora 21.30, în serile de luni și joi.

Primul sezon „Baron Noir”, un thriller politic semnat de creatorii și scriitorii Eric Benzekri și Jean-Baptiste Delafon („Maison Close”) și regizat de Ziad Doueiri („L’Attentat”), s-a încheiat cu răsturnarea peisajului politic din Franța. Producția i-a adus o nominalizare la premiile Emmy actorului Kad Merad, interpretul personajului Philippe Rickwaert. Mărturisirea sa i-a adus lui Philippe o pedeapsă cu închisoarea, iar președintele Francis Laugier (Niels Arestrup) a demisionat pentru a nu fi suspendat, ceea ce a reprezentat o premieră în istoria țării. Pentru a „salva Republica” prinsă între partidul de extremă dreapta și fanatismul religios, în sezonul al doilea, Amélie Dorendeu (Anna Mouglalis) candidează pentru fotoliul de la Elysee. Philippe Rickwaert, care între timp tocmai a ieșit din închisoare, trebuie să rămână în umbră în așteptarea procesului său. Dar nu va dura mult până ce se va avânta din nou pe scena politică pentru a lupta pentru putere și ceea ce el consideră dreptate, potrivit unui comunicat remis Apropo de Focus Sat TV.

Plin de acțiune și răsturnări de situație, noul sezon din „Baron Noir” aduce în fața publicului un Philippe Rickwaert și mai concentrat și implicat în jocuri de culise și mai hotărât ca oricând să obțină influență.

Lansat în 2018, sezonul al doilea este regizat de Ziad Doueiri și Antoine Chevrollier și îi are în rolurile principale pe Kad Merad (Philippe Rickwaert), Anna Mouglalis (Amélie Dorendeu), Hugo Becker (Cyril Balsan), Pascal Elbé (Stephane Thoringny), Astrid Whettnall (Veronique Bosso) și François Morel (Michael Vidal).

Din 26 iulie, sezonul al doilea al serialului „Baron Noir” va fi difuzat în premieră națională la Focus Sat TV, pe poziția nr. 1 în grila TV Satelit,  și live sau on demand în aplicația Focus Sat.

Focus Sat TV oferă o experiență originală de vizionare în exclusivitate a unor seriale europene multipremiate, producție Canal+ Création Originale. Focus Sat TV este disponibil în toate pachetele TV Satelit Acces sau în aplicația Focus Sat cu pachetele TV online Play TV. Cei care nu sunt clienți pot vedea „Baron Noir” la Focus Sat TV live sau on demand prin aplicaţia Focus Sat, gratuit timp de şapte zile, activând unul dintre pachetele Play TV sau Play TV Extra. Mai multe informații despre produsele Focus Sat se găsesc pe www.focussat.ro și https://www.facebook.com/FocusSatRomania. 

CITEȘTE ȘI: NTERVIU: Axel Gallant: „Focus Sat TV va oferi conținut exclusiv european, premium”

Top 7 filme despre fotbal

TIFF lansează o secțiune dedicată serialelor

Foto: Focus Sat TV