Persoane ramase neidentificate au tras cîteva focuri de arma, sîmbata, în apropierea reședinței ambasadorului SUA în Republica Moldova, Pamela Smith, informeaza corespondentul MEDIAFAX la Chișinau. Poliția din Chișinau a fost alertata, la ora 4.00, de postul de carabinieri care asigura paza cladirii, situata pe strada Drumul Viilor nr. 95.
Focurile de arma au fost trase dintr-un Mercedes, la aproximativ 50 de metri de cladire. Poliția a descoperit la locul incidentului noua tuburi de cartușe. Șeful Biroului de presa al Inspectoratului de Poliție Chișinau, Eugen Vitu, a declarat ca focurile au fost trase cu un pistol model „Browning”. El a spus ca este exclusa varianta unui atentat și califica incidentul drept un act de huliganism. Vitu afirma ca numarul automobilului a fost înregistrat de carabinierii care asigura paza cladirii.
Șeful interimar al poliției rutiere Nicolae Utica a declarat ca întreg efectivul poliției rutiere se afla în stare de alerta, fiind cautat „un automobil și un infractor deosebit de periculos”.
Poliția a sporit masurile de securitate în zona reședinței ambasadorului american la Chișinau. Reprezentanții Ambasadei nu au comentat incidentul.