Foamea de normalitate

De vreo zece zile privesc România prin satelit. E drept, o vad destul de puțin și în general ma rezum la buletinele de știri. În rest, fiind doar într-o scurta vacanța, prefer sa vad New York-ul. Am fost zilele trecute la patinoar în Central Park. O veritabila afacere Trump e în așa fel împachetata, încât pare un frumos dar facut din inima new york-ezilor. În fine, veselie, aer curat și nu în ultimul rând civilizație.

Înainte de fiecare intrare pe gheața, patinatorilor li se aduc la cunostința câteva reguli de bun simț. O face o voce calda și absolut naturala.

De când am auzit-o mi-am adus aminte ca, acasa, oricine are ceva de anunțat seamana mai degraba cu o vaca afectata teatral care rage la microfon.

Pe 3rd Avenue e un restaurant asiatic a carui bucatarie e separata de strada printr-un simplu geam, evident fara perdea. Daca ți-e și foame, te uiți de fiecare data când treci la minunile preparate acolo și cum nu toate îți sunt familiare, la un moment dat nu te mai poți abține și intri. Pâna la urma e o reclama care funcționeaza. Pacat ca în România bucatariile restaurantelor sunt întotdeauna bine camuflate.

În metrou nu prea ai ce sa faci. Asculți muzica, citești o carte sau daca îți lipsesc și una și alta te mai uiți peste reclame. Pe ceilalți nu poți sa-i fixezi niciodata, pentru ca-i lipsit de respect. Cel puțin la ei. Am vazut acum doua zile un print. Sub o banca, într-o stație de metrou se vedea o punga lasata la voia întâmplarii. Mai jos scria așa. If you see something, say something. Era un mesaj social adresat calatorilor de NYPD. Mi-a parut atât de sincer încât n-am banuit o clipa ca a fost facut de vreo agenție special pentru festivalurile de publicitate, așa cum am sentimentul în vreo 70 la suta din cazurile autohtone.

Mi-e tot mai teama ca daca nu încetez sa compar normalitatea din New York cu anormalitatea din România o sa ajung negru de suparare, precum pereții din Teatrul de Opereta, ca sa citez din profunzimea colegului Radu Tanase.

Andi Moisescu