FMI a aprobat a cincea revizuire a acordului cu România
„Votul a arătat că Guvernul este angajat în respectarea acordului cu FMI. În timpul dezbaterilor, membrii board-ului au transmis autorităților române să accelereze reformele structurale pentru a crește competitivitatea economiei. Au fost lucruri generale privind reformele structurale, consolidarea fiscală și politica monetară, care trebuie să rămână în continuare prudentă în condițiile turbulențelor din zona euro”, a declarat pentru MEDIAFAX reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.
Principalul angajament din cadrul acordului îl reprezintă introducerea managementului privat la companiile de stat sau vânzarea de pachete majoritate de acțiuni astfel că statul român a căzut de acord cu FMI să organizeze oferte publice pentru companiile Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica și Nuclearelectrica până la sfârșitul acestui an.
Citiți mai multe despre ce s-a angajat Guvernul să facă pentru a primi un nou împrumut de la FMI, pe Mediafax.ro.