Fly Project, dublă câştigătoare la Romanian Music Awards

Apropo.ro / 15.09.2014, 10:40
Fly Project, dublă câştigătoare la Romanian Music Awards
Fly Project a întrerupt turneul internaţional, pentru a fi prezentă la unul dintre cele mai importante evenimente muzicale ale anului, Romanian Music Awards, la Braşov, şi a readuce hitul internaţional “Toca Toca” pe aceeaşi scenă unde a fost lansat anul trecut.
Pe lângă revederea cu publicul „de acasă”, cum îi place lui Tudor să spună, Fly Project a câştigat două premii extrem de importante: premiul “Best Dance”, pentru piesa “Toca Toca”, şi premiul “Border Breaker”, pentru succesul internaţional.
 
De la apariţia pe covorul roşu, alături de echipa de producţie Fly Records, băieţii de la Fly Project au promis un show incendiar, împreună cu dansatoarele lor extrem de sexy, care au acaparat absolut toată atenţia, ca de fiecare dată, prin costumele lor extravagante şi foarte provocatoare.
 
Foto: PR
 
„Cel mai tare ne-am bucurat că am fost încă o dată în faţa publicului de acasă. Pentru noi, premiile astea înseamnă fericire, bucurie şi onoare. Mulţumim!”, a declarat Tudor.
 
Tudor şi Dan vor continua turneul internaţional după un alt eveniment muzical important, Media Music Awards, la care vor fi prezenţi pe 18 septembrie, la Sibiu.