Fluieratul pe stradă te poate trimite după gratii (Video)
Robert Smith din Portland, Oregon, SUA, a fost adus în fața judecătorilor după ce mai mulți cetățeni s-au plâns deranjați fiind de fluieratul său pe stradă. A ajuns chiar și la închisoare.
Surprinde-ți mama sau iubita cu o felicitare de Mărțișor!
Nici lui nu i-a venit să creadă că i se întâmplă una ca asta, dar menționează că nu se va opri niciodată din fluierat.
Robert Smith, în vârstă de 32 de ani, este o vedetă în Portland. Până să ajungă în acest oraș, Robert a colindat lumea în lung și-n lat ca și cântăreț.
Într-una din zile, asculta o piesă rock la căști și a început să fluiere pe ritmul muzicii. I-a plăcut, și mai apoi a tot continuat cu fluieratul.
În Portland este acum mare vedetă. Există numeroase posturi pe bloguri și știri despre sau cu el. Se prea poate să exagere cu fluieratul și din dorința de a vedea cât îl pot suporta cei din jur.
În urmă cu ceva vreme, un grup de cetățeni au depus o plângere la poliție împotriva lui deranjați de fluierăturile lui. Când reclamațiile s-au adunat tot mai multe, Robert a fost arestat de polițiști.
Acum, după tot ce a îndurat, Robert declară că nu va renunța la fluierat, mai ales că judecătorii i-au spus că poate fluiera doar dacă se află în mișcare.
El speră că și alții din oraș vor face ca el, pentru că nu vede în asta un lucru rău.
De-a lungul timpului au circulat tot felul de legende despre el. Unora le este teamă pentru că îl consideră un ciudat, alții spun că ar fi dealer de droguri, dar există și persoane care nu îl condamnă pentru că nu este un om violent sau care să instige la violență și ură.