Florin Piersic şi Medeea Marinescu, cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni
Potrivit datelor furnizate, joi, de purtătorul de cuvânt al Primăriei Buşteni, Adriana Vâjeu, primarul staţiunii Buşteni a conferit titlul de cetăţean de onoare actorilor Medeea Marinescu şi Florin Piersic, prin hotărâre a Consiliului Local. Ceremonia de decernare a acestui titlu a avut loc la finalul unui spectacol susţinut miercuri seară la Buşteni de către cei doi actori, la care au participat peste 350 de spectatori.
Conform unei hotărâri mai vechi a Consiliului Local Buşteni, odată cu decernarea titlului de cetăţean de onoare, cei care primesc această distincţie primesc de la autorităţile locale o suprafaţă de teren de 500 de metri pătraţi în staţiunea Buşteni, pe care îşi pot construi o casă.
Foto: Mediafax Foto
Conform Mediafax, actorii Florin Piersic şi Medeea Marinescu se alătură unei lungi liste de personalităţi care au primit deja titlul de cetăţean de onoare al oraşului Buşteni, între acestea fiind Nadia Comăneci, Simona Halep, Angela Gheorghiu, Iulie Năstase, Adrian Mutu, Leonard Doroftei, Lucian Bute, Alina Dumitru, Cornelia şi Lupu Rednic, Ionuţ Iftimoaie, Vasile Şeicaru.
Primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin, a spus că ideea de a acorda titluri de cetăţean de onoare i-a venit la începutul anilor 1990, când a vizitat Italia şi văzut că la Capri foarte multe vedete au case pentru că au primit de la autorităţile locale terenuri, această metodă fiind un mod de promovare a acelei regiuni.