Florin Piersic a venit calare la lansarea cinematografului care ii poarta numele
Fostul Cinematograf „Republica”, de ieri numit „Florin Piersic”,
a fost complet renovat, dupa ce au fost investiti 2,5
milioane de lei, in mare parte de Regia Autonoma de
Distributie si Explotare a Filmului (RADEF).
Au fost inlocuite cele 720 de scaune si sistemul de climatizare,
iar scena a fost marita. Sistemul de iluminat a fost schimbat,
sonorizarea este acum dolby digital, iar holul este mai mare cu 120
de metri patrati.
De asemenea, conducerea RADEF a cumparat 720 de ochelari
activi pentru proiectiile 3D, pentru vizibilitate optima
din orice colt al salii.
Indragitul actor Florin Piersic a sosit calare si costumat in
celebrul personaj Margelatu la inaugurarea de ieri a cinematografului
modern din Cluj. Actorul implineste, astazi, 75 de ani.
Florin Piersic a inaugurat calare
cinematograful care ii poarta numele
„Clujul este acum un punct central al
cinematografiei. In primavara vom demara lucrarile de
reamenajare a trotuarelor din fata cinematografului. Asa cum am
anuntat, vom avea o alee dedicata celebritatilor”, a afirmat
primarul Sorin Apostu, cel care a avut ideea renovarii
cinematografului si a facut lobby pentru ca aceasta sa devina o
realitate.
Florin Piersic a tinut un discurs si a mai spus ca singurul
regret pe care il are este ca parintii sai nu au putut participa la
inaugurarea Cinematografului care ii poarta numele.
Cand actorul a dezvelit sigla cinematografului, cerul a
fost luminat de un foc de artificii pregatit de municipalitate.
Apoi, publicul si oficialii din administratia clujeana au intrat in
cinematograf pentru a vedea proiectia speciala cu episoade din
cariera de film a lui Florin Piersic, moment pregatit de Tudor
Giugiu, directorul TIFF.
Programul de azi al Cinematografului „Florin
Piersic”:
13:00 – „Haiducii lui Saptecai”,
15:30 – „Colierul de turcoaze”
18:00 – „Trandafirul galben”
20:30 – „Drumul oaselor”
Citeste mai multe
despre
cinematograful „Florin Piersic”, pe Mediafax.ro