Florin Neby te învaţă cum să obţii silueta dorită! Top trei exerciţii de făcut acasă
Dacă v-aţi confruntat vreodată cu lipsa timpului sau orice altă scuză care vă convinge că nu aveţi cum să ajungeţi 2 zile pe săptămână la sală, ei bine acum niciun pretext nu rămâne în picioare.
“Consider că atunci când ai în faţa ta o persoană, care arată fit, este clar că în spatele ei se află o investiţie pe care a făcut-o în alimente sănătoase, în documentare, în antrenamente şi în timpul pe care îl găseşte întotdeauna pentru el/ea, indiferent de cât de ocupat este. Sunt oameni care arată bine de la mama natură, dar sunt excepţii şi îi numărăm pe degete, oameni care după o anumită vârstă, vor apela şi ei la sport şi alimente de la ţărani, pentru că totuşi şi organismul are o limită. Sunt sigur, însă, că 40 de minute pe zi, cu un antrenament de tip circuit, pe care îl poţi găsi pe internet sau ţi-l poţi alcătui singur/ă, în funcţie de capacităţile tale şi să-l lucrezi chiar şi în casă, se pot găsi în 24 de ore, pentru un reultat important: un fizic modelat, care să emane sănătate”, a explicat Florin Neby.
Exerciţiile recomandate de Florin :
Push-ups – mulţi le urăsc, alţii le iubesc, dar cu toţii ştim ce efecte senzaţionale aduc asupra părţii superioare a corpului. Ele se pot lucra în mai multe forme, cu genunchii jos şi braţele depărtate (varianta mai uşoară), cu picioarele întinse şi braţele depărtate (varianta medie ca intensitate), cu picioarele întinse şi braţele aşezate la nivelul umerilor sau mai apropiate (varinta mai grea).Cu toţii ştim, că putem pune accent pe diferite grupe musculare (piept, umeri, triceps, spate, abdomen), în funcţie de poziţia braţelor faţă de trunchi, dar şi implicarea picioarelor într-un exerciţiu.Ce trebuie să reţinem din rândurile de mai sus, este importanţa acestui exerciţiu într-un antrenament lucrat în casă.
Crunch-uri – se numesc aşa datorită arcuirii trunchiului din poziţia culcat dorsal cu genunchii flexaţi.Este un exerciţiu în care muşchiul solicitat poate fi platul abdominal sau oblicii acestuia în funcţie de direcţia în care ducem trunchiul. Poate fi şi mai solicitant prin ridicarea ambelor picioare de la sol, prin menţinerea lor ridicate de la sol, sau prin ridicarea alternativă a unui picior în tot acest timp continuând cu ridicarea, doar a omoplaţilor de pe podea/saltea. Având atâtea variante de a lucra acest exerciţiu, evident că nu trebuie să lipsească din antrenamentul vostru.
Squats – pot fi semi-squats sau full squats, prima fiind o variantă mai uşoară, iar cea de-a doua mai grea. Semi-squat-ul este acea mişcare pe care o facem acum, atunci când ne aşezăm pe un scaun. Ducem bazinul spre înapoi, flexam genunchii şi în acelaşi timp talpa rămâne pe sol pe tot parcursul mişcării.Flexia se face până ajungem cu bazinul la nivelul genunchilor, poziţia trunchiului fiind dreaptă spre verticală, doar înclinându-se uşor din bazin în momentul exerciţiului.Full squat-ul este acea mişcare pe care o facem de mici copii atunci când ne aşezăm pe “ciuci”. Se bazează pe aceeaşi mişcare a corpului pe care o facem la semi-squat, doar că bazinul continuă să coboare mai jos decât nivelul genunchilor, până aproape de glezne, menţinându-se talpa pe sol şi trunchiul uşor înclinat din bazin.Sunt exerciţii la care lucrează foarte intens muşchii din faţa coapsei (cvadricepşii), fesierii, dar şi aparatul cardio-respirator.Se poate mări intensitatea prin sărituri de la sol spre verticală după fiecare exerciţiu sau prin surplus de greutate, asupra corpului.
În fiecare săptămână în zilele de marţi şi de joi, Florin Neby realizează cele mai creative antrenamente în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan şi Dani” la Antena 1. Florin are o experienţă de peste 20 de ani în gimnastică, domeniu în care a obţinut zeci şi zeci de medalii naţionale şi internaţionale, fiind campion european şi mondial la gimnastică masculină şi Maestru Emerit al Sportului în România.
După ce a încheiat cariera de sportiv profesionist, Florin Neby a dezvoltat mai multe proiecte ce au a face cu sportul. A făcut parte din trupa Aeros, al cărei show a fost comparat cu cel al trupei Cirque de Soleil, performând în întreaga lume şi apărând în cele mai prestigioase publicaţii, inclusiv pe prima pagina a renumitului New York Times.
Florin Neby este personal trainer având un concept unic de antrenament ce implică creativitate, motivaţie şi un psihic puternic.