Florin Dumitrescu – ”Sunt foarte mândru că i-am luat prima rochie fiicei mele”
– Cum a decurs marele eveniment? Cât de emoţionat ai fost la prima întâlnire cu micuţa ta?
Totul a fost foarte frumos, iar eu am fost extrem de emoţionat. Micuţa e sănătoasă şi toate emoţiile mele s-au transformat imediat ce am văzut-o în şi mai multă iubire.
– Şi cum se simt fetele tale?
Fetele mele se simt foarte bine, sunt cam somnoroase amândouă. Ce-i drept şi eu sunt somnoros, dar eu am de alergat. Tocmai am fost şi am declarat-o.
– Ai asistat la naştere?
Bineînţeles că nu. Nu-mi place să văd sânge de om.
– Te-ai dovedit un tătic curajos sau ţi s-au înmuiat picioarele de emoţie?
Aşteptarea a fost mai emoţionantă. De când a intrat Cristina în sala de operaţii şi până am văzut-o pe cea mică m-am tot frământat întrebându-mă cu cine o să semene, cum o să fie, eram curios să o văd. Perioada de aşteptare mi s-a părut mai dură, când am văzut-o am fost foarte fericit.
– Aţi terminat pregătirile? E gata camera bebeluşei? Cum aţi aranjat?
Se termină vreodată pregătirile?! Pe un perete e tapet, pe un alt perete am amenajat dressingul. Pătuţul e din lemn, decorat foarte frumos, cu prinţese. Şi mai avem un fotoliu foarte frumos, pentru alăptat, primit de la RugVity.
– Şi câte hăinuţe i-aţi cumpărat până acum? Dar jucării?
I-am cumpărat hăinuţe destul de multe, pentru că nu ne-am putut abţine. Are şi destule jucării, dar urmează să mai şi primească. Eu i-am cumpărat o rochie frumoasă foc şi sunt foarte mândru că i-am luat prima rochie fiicei mele.
– Din tot ce presupune îngrijirea unui bebeluş, ce te sperie cel mai tare?
Spălatul lui până îi cade buricul.
– Cine vor fi naşii micuţei?
Liana Stanciu şi Miţă de la Bere Gratis.
– Şi când urmează nunta voastră?
Încă nu am stabilit data exactă. Cred că va fi anul viitor, pentru că nu vrem să facem şi nunta şi botezul în acelaşi timp, mi se pare că aceste evenimente trebuie făcute separat, altfel se anulează unul pe altul.