Florin Călinescu şi Smiley – Revelion “Made in Romani-A” la PRO TV
Florin Călinescu ştie exact ce are de făcut, doar are atîta experienţă în spate şi a prezentat atîtea revelioane la viaţa sa! Partenerul său de prezentare, Smiley, va încerca însă să-l convingă pe el dar şi audienţa că şi generaţia lui are foarte multe de spus şi chiar că e mult mai tare şi mult mai interesantă din toate punctele de vedere. Loredana, Cristina Rus, Simplu, Corina, Impact, Matilda Pascal Cojocăriţa, Bordo sînt doar cîţiva dintre cei care vor concerta pe scena Revelionului “Made in Romani-A”. Glume, poante, muzică de petrecere, voie bună şi antren din partea casei şi pentru toată lumea! Nu lipsesc nici transmisiunile în direct din Piaţa Revoluţiei, de la concertul ProFM L!VE REVOLUTION. “Romănul s-a născut petrecăreţ! Poezia şpriţului, a giamparalei, în particular, şi a dării în stambă, în general, îl caracterizează. Şi, dacă tot anul s-a ţinut de Cioacă, de Revelion are liber să se ţină de cioace de n-a văzut Europa! Romănu’ sadea e născut pentru distracţie, iar europeanul clasic e făcut să se uite!”.
“Distracţia e beton, cum ar spune Smiley, e cel mai tare produs pe care îl promovăm în UE. Mai pe romăneşte, m-am distrat pe romăneşte, ceea ce le doresc acelor romăni cu umor, ironie şi chiar puţină nebunie la purtător”, declară Florin Călinescu