Florin Busuioc ştie că Moş Crăciun există…
– Care este cel mai frumos cadou primit de Crăciun?
Poate n-o să vă vină să credeţi, dar, iată, se împlinesc 42 de ani (oho, o viaţă de om!) de cînd mi-s nările pline la apropierea Crăciunului, de mirosul metalic şi parcă fără de sfîrşit al unui carusel muzical cu cheiţă, nu mai înalt de 20 de cm, cu şase căluţi galopînd în relanti şi multe culori pe care nu mi le mai amintesc.
Este cea mai pregnantă senzaţie, amintire şi cel mai mare dor pe care îl simt cînd e vorba de o jucărie. Am primit mai apoi şi lucruri mult mai spectaculoase, dar acest carusel parcă mă poartă într-un iureş înapoi la Crăciunul de altădată.
– Dar cel mai frumos cadou pe care l-ai făcut?
– Ce îţi doreşti să îţi aducă Moşul în acest an?
N-o să vă spun că-mi doresc să-mi aducă sănătate, linişte, rezolvarea crizei, o maşină, stabilitate în guvern, în ţară, pe planetă, în galaxie şi pace în Univers. N-o să vă spun că-mi doresc să-mi aducă un extraterestru, un fotomodel, un porc, tinereţe fără bătrîneţe, să fiu invizibil, să se rezolve încălzirea globală, să joc într-un film cu De Niro sau… încă o jucărie. Vreau să-mi aducă Crăciunul aşa cum îl ştiu eu.
– Spune-ne trei motive pentru care crezi în Moşul sau pentru care e bine să credem în Moş Crăciun!
Da, eu cred în el! Pentru că există, pentru că ştie tot, pentru că poate orice şi, dacă voi credeţi sau nu, Moş Crăciun vă priveşte personal.
– Care erau colindele copilăriei tale?
Colindele ar trebui să fie aceleaşi. Dacă am redescoperit emoţia de atunci, căldura dintre noi şi înţelesul adînc pe care-l poartă peste sufletul nostru, atunci, abia atunci, aş putea spune că da, colindele sînt aceleaşi pe care le ştiu din copilărie.
Cum văd vedetele farmecul Crăciunului
Andra
”Primite sau dăruite, cadourile de Crăciun au o încărcătură afectivă unică. Primul cadou de Crăciun de care îmi amintesc: un glob de sticlă în care ningea. L-am privit zile şi nopţi în şir”.
Raluca Arvat
“Moş Crăciun poate sta ascuns undeva în Laponia sau în sufletul fiecăruia dintre noi. Moş Crăciun e un simbol al bunătăţii, al dragostei şi un fel în care le arătăm celor dragi cît de importanţi sînt. Exceptînd cozile din magazine şi aglomeraţia de pe şosele, parcă de Crăciun oamenii sînt mai buni şi mai amabili, mai îngăduitori, mai darnici. Poate ar fi bine să vină Moş Crăciun mai des”.
Iulia Vîntur
Andi Moisescu
“Cel mai frumos cadou primit de Crăciun a fost acceptul Oliviei de a participa la petrecerea pe care am pus-o la cale împreună cu un prieten comun. Atunci, am cunoscut-o, de atunci îmi poartă noroc. Pînă azi, am adunat cu ea patru ani de căsnicie, şase de cînd ne ştim şi, cel mai important, doi copii: Luca şi David”.
Corina Caragea
“Dacă am înceta să mai credem în Moş Crăciun, am înceta să fim copii, ceea ce-i trist, zic eu. Aşa că îl rog pe Moşul să-mi aducă sănătate şi să nu-mi ia nimic din ce am deja! A fost un an foarte bun şi nu vreau decît ca anul care vine să fie măcar ca acesta care se încheie şi să-i am alături, sănătoşi, pe aceiaşi oameni dragi”.