Florin Busuioc, Magda Pălimariu şi Victor Slav – Cu aşa un echipaj te poţi aventura pe orice vreme!

– De cât timp „semnaţi” voi condica la „Vremea”?
Florin: De peste 10 ani.
Magda: De aproape 7 ani, nici nu ştiu când a trecut timpul, parcă mai ieri păşeam cu emoţie pentru prima oară în platoul Ştirilor PRO TV, cu toate că şi înainte lucram tot în cadrul unei rubrici meteo.
Victor: Eu sunt la rubrica „Vremea” de aproximativ opt ani.

– Şi, în tot acest răstimp, de câte ori v-a luat vremea pe nepregătite?
Florin: Chiar dacă aţi putea crede că am informaţii din timp despre ce se întâmplă cu vremea, de multe ori, ea, care este o superbă doamnă, are capricii ca orice doamnă şi face taman cum vrea. Oricâţi sateliţi am trimite pe orbită, oricâte instrumente meteorologice şi computere ar sta cu ochii pe climă, de foarte multe ori suntem luaţi pe nepregătite şi de aceea am avut întotdeauna o rezervă legată de precizia şi siguranţă cu care se poate face o prognoză.
Magda: Se întâmplă foarte rar, ce-i drept, pentru că previziunile sunt actualizate foarte des, însă ştim cu toţii că deşi vremea are un caracter probabil, este şi imprevizibilă, în acelaşi timp, la fel ca orice alt fenomen natural.
Victor: O ho ho, de multe ori! Recunosc că s-a întâmplat ca prognoza să nu coincidă cu realitatea, astfel că i-am mai încurcat şi pe alţii, prieteni care mă întrebau cum să se îmbrace. Dar, să nu uităm, vorbim de timpul probabil.

– Cu ce fenomen meteo credeţi că semănaţi? Şi de ce?
Florin: Depinde de împrejurare, depinde, uite, constat, şi de vârstă. Mi-ar plăcea să spun că sunt o ploaie rece neaşteptată de vară, dar bag de seamă că-n jurul meu e o ceată tot mai deasă.
Magda: Cu o ploaie caldă de vară, urmată invariabil de soare, pentru că sunt o fire caldă, sensibilă, dar şi deschisă, veselă, sociabilă. Cu toate acestea, uneori m-aş putea asemăna şi cu un fulger pentru că am destule momente în care debordez de energie, îmi place să fiu mereu în mişcare şi mă mobilizez uşor.
Victor: Cu o ploaie de vară. Pentru că, în ciuda aşteptărilor sau a aparenţelor, nu sunt un tip atât de calm. Pot să fiu vulcanic şi să mă enervez, însă îmi trece repede. Exact ca o ploaie de vară cu bulbuci, după care iese soarele.

– Aţi avut parte de o şedinţă foto cu tema de… „aviator”. V-a plăcut postura?
Florin: Toţi băieţii, când sunt mici, vor să fie aviatori. Am vrut şi eu, la timpul meu şi uite că viaţa m-a trimis în alte părţi, dar acum uniformă, chipiul, colegii care arătau impecabil şi frumoşi în uniforma mi-au trezit iarăşi pofta copilărească de a mă avânta spre tăriile cerului, acolo unde se naşte stropul de ploaie, unde norii se ceartă şi se împacă tunând şi fulgerând, acolo unde ai iluzia că eşti mai aproape de Cel care a creat totul.
Magda: Da, chiar mi-a plăcut foarte mult, costumaţiile noastre erau deosebite, iar noi ne-am intrat imediat în rol. Mă bucur că am experimentat şi o şedinţă foto cu o asemenea tematica, a fost ceva inedit.
Victor: Da, mi-a plăcut foarte mult. Când eram mic chiar mă atrăgea meseria de pilot de curse, de aviator şi uniformă, în general.

– Va mai amintiţi de primul zbor cu avionul?
Florin: Da. Sau mai bine zis, îşi amintesc companionii din avion, pentru că eu nu prea mai am amintiri de la vârsta de un an. şi ei, companionii, ar putea să vă povestească ce mi s-a povestit şi mie, ceva, o întâmplare legată de copilul care urlă ca din gură de şarpe, un tată derutat care se uită cu deznădejde spre pantalonii lui buni ajunşi într-o stare jalnică pentru că, pe vremea aceea, nu existau scutece de unică folosinţă, nişte doamne oripilate care nu văzuseră copii în viaţa lor şi-l certau pe tata că nu a luat cu el o litieră, o stewardesă superbă care şi-a păstrat calmul şi a adus nişte prosoape cu care a rezolvat rapid totul, câţiva bărbaţi scăpaţi de lângă neveste sorbind cu poftă din pahare whiskey şi, slavă Domnului, pilotul care anunţa „Puneţi-vă centurile, aterizăm!”. Mai multe nu-mi amintesc! şi sper, nici ei!
Magda: îmi aduc aminte unde a fost – am zburat în Grecia, în vacanţă – dar nu mai ţin minte exact cum m-am simţit. ştiu că nu am avut emoţii pentru că atunci când eşti mai mic nu conştientizezi prea tare perspectiva pericolului, odată ce te maturizezi ajungi să îţi faci mai multe griji pentru ce s-ar putea întâmpla.
Victor: Da, îmi amintesc. Mă aşteptam să fie mult mai rău decât a fost în realitate, mi-era teamă că ne va zdruncina. însă nici pe departe, a fost foarte ok.

– Pe unde aţi zburat până acum?
Florin: în Europa în destul de multe ţări, în Egipt, în şiria, în Taiwan, în Israel, nu am ajuns încă în America nici în Rusia. Mare parte din plecările mele din ţară au fost legate de turnee cu teatrul şi mă gândesc că dacă tot m-am apucat din nou de teatru poate o să reiau şi călătoriile.
Magda: Am zburat destul de mult, atât în Europa, cât şi peste ocean, dar s-a întâmplat numai în vacanţe.
Victor: Prin multe locuri, în ţara aproape peste tot, apoi în Franţa, Olanda, SUA, Mexic, Marea Britanie, Italia, etc.

– Aveţi vreo superstiţie intainte de zbor?
Florin: N-am superstiţii.
Magda: Nu, în general nu am superstiţii pentru că merg pe principiul „dacă este să se întâmple, tot se va întâmpla”, iar rugăciunea mi-o spun în gând ori de câte ori simt nevoia, nu neapărat înainte să zbor.
Victor: Nu, nu am, dar recunosc că există aşa un mic sentiment ciudat până decolează avionul. însă nu mi-e frică.

– Dar de vreme rea în timpul unui zbor aţi avut parte?
Florin: Ohooo, de nenumărate ori! Aproape de fiecare dată am avut parte de tulburări atmosferice prin care a trebuit să trec. Eu că eu, da’ sărmanu’ avion… oricum, de câteva ori mi-am zis în sinea mea: „Să vezi că rămân pe-aici…”
Magda: Da, chiar am avut parte, şi întâmplarea a făcut să mă aflu într-un avion de mici dimensiuni, de tip ATR. Era o cursă internă, iar în avioanele mici turbulenţele se simt mult mai puternic decât în cele mari. Vremea a fost mai mult decât capricioasă şi trebuie să recunosc că mi-a fost frică pe toată durata cursei, în jurul meu toată lumea intrase în panică, iar pe mine ei m-au speriat mai tare decât zborul în sine.
Victor: Da, am avut, o singură dată. Au fost goluri de aer, era şi o furtună şi ne-a cam zgâlţâit un pic. Dar am înţeles că se poate muuuult mai rău.

– Florin, ce-ti fac pustoiacele?
Cresc. învaţă, râd, plâng, se adaptează, cresc.

– Ce îţi cer ele să le cumperi atunci când pleci din ţară?
Nu-mi cer niciodată nimic. Dar ştiu că nu e nevoie să-mi ceară.

– Victor, Cum mai merge relaţia ta cu Bianca?
Merge perfect, ca un zbor lin pe avion, ca să rămân în temă.

– Care a fost cea mai recentă surpriză pe care i-ai făcut-o… din dragoste?
Am dus-o la masă la MasterChef, la o probă la care concurenţii au gătit într-un restaurant din Bucureşti.

– Ce crezi tu despre bărbaţii care apelează la operaţii estetice? Tu ai încerca?
Eu am prezentat o emisiune de profil şi ştiu tot ce presupune o operaţie estetică, am văzut şi cunoscut atunci oameni complexaţi, care imediat după transformare s-au schimbat, au reuşit să îşi facă viaţa mai bună. Atâta timp cât o intervenţie estetică este menită să te scape de un complex, nu văd de ce în 2013, bărbat sau femeie, nu ai apela la aşa ceva. Dacă astfel poţi să fentezi un pic anii, de ce nu?!

Cătălina Matei