Florin Busuioc – Lecţia de dăruit

15 12. 2010, 13:00

– Ce reprezintă pentru tine „Dăruieşti şi
câştigi”?

Este, cred, unul dintre primele lucruri pe care le-am reînvăţat la
PRO TV, după o perioadă destul de confuză şi încâlcită în ceea ce
priveşte valorile im­­por­tante ale vieţii. Spun reînvăţat, pentru
că învăţasem asta în familie, cu multă vreme în urmă, dar, la un
mo­ment dat, am cam uitat să fac şi asta.
– În viziunea ta, ce înseamnă să dăruieşti?
Să fii atent la cei din jur. Cunoscuţi sau necunoscuţi. Şi, astfel,
să fii sprijin chiar dacă nu-ţi dai seama de asta.
– Şi cât de important este să ştii să
primeşti?

În ultima vreme, oamenii sunt foarte suspicioşi. Şi au şi de ce.
Gesturile de­zin­teresate sunt rare şi surprinzătoare. Însă cred că
trebuie să fim deschişi spre oamenii cu bune in­tenţii şi să primim
firesc, fără băn­u­ia­lă bol­nă­vicioasă, orice lucru bun care ni
se aduce-n dar, chiar dacă acesta e doar o strângere de mână plină
de sin­­ce­ritate. Cred că este la fel de important şi să ştii să
dăruieşti, şi să ştii să primeşti.
– Cum le-ai învăţat pe fetiţele tale să
dăruiască?

Nu m-am străduit foarte tare. Atunci când a fost cazul, le-am
explicat că posesia unui obiect, jucărie, napolitană sau mai ştiu
eu ce alt lucru insignifiant nu este importantă, şi că, poate,
nevoia celui de lângă noi este cu mult mai mare decât a noastră.
Bineînţeles, că am încercat, de fiecare dată, să nu jignesc pe
nimeni, să nu fac referire la diferenţele sociale sau materiale şi
să le explic că a dărui este un semn de înţelepciune şi
bunătate.
– Ce i-au cerut puştoaicele lui Moş Crăciun?
Nu ştiu. Natalie a compus o scrisoare, pe care n-am îndrăznit să o
citesc, aşa că este strict secretul lor şi al Moşului. O să văd şi
eu ce şi-au dorit când vom găsi împreună cadourile sub bradul de
Crăciun.

Septimiu Sărăţeanu, producătorul campaniei „Dăruieşti şi
câştigi”:

„Anul aceasta, au fost alese 11 cazuri. Primele şapte vor fi
prezentate în emisiunile de până în Ajunul Crăciunului, iar
celelalte patru, chiar în Ajun. Am căutat copii deosebiţi,
talentaţi, care se remarcă prin acţiunile lor, aflaţi într-o
situaţie grea şi care au nevoie de ajutor pentru a ieşi din
impas”.