Florin Busuioc citeşte vremea în semnele naturii

10 08. 2010, 14:00

În fiecare an, Societatea Europeană de Meteorologie organizează o
gală de specialitate. „La secţiunea „, ne povesteşte Busu. care
va merge la începutul lui septembrie la Zürich, ca să ridice
premiul.


Deşi clima e într-o continuă schimbare, pe lângă prognozele
meteorologilor, prezentatorul acordă importanţă şi „legendelor”
oamenilor de la ţară: „De
exemplu, când păsările zboară foarte sus, cu siguranţă este vorba
despre o schimbare de presiune atmosferică: insectele se înalţă
foarte tare şi păsările zboară acolo unde e hrană. E semn de ploaie
zdravănă de vară. Însă schimbările de climă sunt atât de drastice
şi de bizare încât îi surprind chiar şi pe meteorologi şi sateliţii
aferenţi, darămite pe oamenii simpli care nu au alt instrument de
măsură decât ştiinţa deprinsă din generaţie în generaţie şi
transmisă prin viu grai
„.

Poveştile tăticului Busuiocdespre vreme, dar
şi cele cu prinţese şi Feţi-Frumoşi, sunt apreciate fiica sa cea
mare, Natalia, în timp ce mezina familiei, Catinca, este alintată
cu poezii şi cântecele.