Florarii si-au încheiat protestul din Capitala dupa ce reprezentantii Primariei Sectorului 3 le-au promis ca marti dimineata va fi convocata Comisia domeniului public pentru a da avizul de functionare a tarabelor din aceasta zona administrativa.
Arhitectul acestei zone administrative, Stefan Dumitrascu, le-a transmis protestatarilor ca marti dimineata va fi discutata, în Comisia domeniului public, problema avizului de functionare a tarabelor de flori din sectorului 3, urmând apoi ca în cel mai scurt timp sa fie convocata Comisia de urbanism pentru a decide exact câte locatii stradale de vânzare a florilor vor fi si ce dimensiuni trebuie sa aiba tarabele pentru a primi autorizatia de functionare.
În urma acestor promisiuni, florarii au fost de acord sa încheie protestul, însa au spus ca marti dimineata vor veni din nou în fata Primariei Sectorului 3 pentru a vedea daca cererile le sunt solutionate.