Printre cei care vor rămâne în memoria publicului cu rolul lui memorabil din „Toate pânzele sus” este şi actorul George Paul Avram, interpretul aventurierului marinar Haralamb.
Plecat în R.F.G., în 1987, „din cauza represaliilor la care a fost supus de un important director din Ministerul Culturii”, actorul şi-a găsit repede preocupări în domeniul care îi era drag, începând cu o trupă de teatru de amatori pe care a iniţiat-o lângă Stuttgart şi cu care a avut succese ca regizor.
Conform unica.ro, actorul a revenit în România în 2005 şi a fost repus în drepturile care i se cuvin ca cetăţean român. Mai mult, dragostea pentru actorie şi talentul remarcabil l-au adus din nou pe scenă, în 2008, în piesa „Eduard al III-lea” de William Shakespeare, regizată de Alexandru Tocilescu.