Potrivit revistei, acest prim loc în clasament se datorează profiturilor încasate de pe urma ultimului film al francizei „Hunger Games”, dar şi a plăţii în avans pentru apariţia sa în aventura spaţială „Passengers”.
Pe de altă parte, veniturile lui Lawrence din 2016 au scăzut cu 11,5%, faţă de cele din 2015, atunci când actriţa, în prezent în vârstă de 26 de ani, a încasat 52 de milioane de dolari.
Peste două zile, Forbes va publica clasamenul celor mai bine plătiţi actori. Anul trecut, în fruntea listei s-a aflat Robert Downey Jr., cu încasări de circa 80 milioane de dolari.
Totuşi, încasările obţinute de Jennifer Lawrence nu pot fi comparate cu cele obţinute de vedeta pop Taylor Swift, desemnată cea mai bine plătită celebritate din 2016, cu circa 170 milioane de dolari obţinuţi din albume şi din biletele vândute în cadrul turneului său mondial.
Pe locul al doilea în topul celor mai bine plătite actriţe o regăsim pe Melissa McCarthy (45 de ani), cu câştiguri de 33 de milioane de dolari, cu 10 milioane în plus faţă de 2015, în parte datorită încasărilor obţinute pentru prestaţia sa din „Ghostbusters”.
Al treilea loc este ocupat de Scarlett Johansson, cu câştiguri de 25 de milioane de dolari (în scădere cu aproape 30% faţă de 2015), urmată de Jennifer Aniston (21 de milioane de dolari), Fan Bingbing (17 milioane), Charlize Theron (16,5 milioane), Amy Adams (13,5 milioane), Julia Roberts (12 milioane), Mila Kunis (11 milioane) şi Deepika Padukone (10 milioane de dolari), scrie agerpres.ro.