Five easy pieces (part 2)

Aglomerația mare de filme din cinematografele mioritice și lipsa glorioasa de timp și spațiu silește din nou cronicarul sa trieze cum îl taie capul. Care cronicar, iata, profita înca o data de un format prietenos pentru a trece rapid în revista (sic!) cinci titluri care trebuie neaparat vazute. Sau nu.

„Head-On”, care în original se cheama „Gegen die Wand” iar la noi „Cu capul înainte”, este un punk love-story turco-german bolnav, distructiv, violent și fara viitor (pentru ei), dar de o frumusețe contagioasa pentru noi. Regizorul Fatih Akin se plimba nonșalant între Hamburg și Istanbul și capteaza euforic tot ce au mai derizoriu și mai balcanic aceste doua orașe, la fel de diferite ca sufletele protagoniștilor, indiferent ca se închina lui Siouxsie Sioux sau celor de la Sisters of Mercy. Una din cele mai impresionante experiențe recente – vorba unei prietene, e doar un film, dar doare la fel…

„Sky Captain and the World of Tomorrow” este un soi de experiment digital care i-a dat pe spate pe copiii pentru care cinematograful a început cu Matrix dar care pe noi aștilalți ne-a lasat rece… atunci când nu ne-a enervat de-a binelea. Culmea este ca marea de referințe din film („King Kong”, „Fritz Lang” etc.) nu se adreseaza junimii, dar regizorul debutant Kerry Conran a uitat ca nu-i suficient un pretext pentru a rezolva un film de cinema…

„Hide and Seek” („De-a v-ați ascunselea”) nu-i chiar un film, ci un nou capitol din cartea „Ma cheama Robert De Niro și am fost un mare actor dar acum am facturi de platit”. Daca n-aveți un talk show la îndemâna…

„Hotel Rwanda” este o poveste adevarata, lipsita de subtilitate dar extrem de eficienta, a unui genocid care s-a întâmplat, nu la doi pași, dar sub nasul nostru. Crâncen, emoționant, ravașitor – regizorul Terry George, partizan al cauzelor pierdute, știe exact unde sa apese pentru a ne face sa ne simțim vinovați. Adica exact cum suntem. Toți.

„Finding Neverland” este un soi de biografie romanțata a individului care a scris Peter Pan, care astazi ar fi fost considerat pedofil, dar pe vremea lui trecea drept excentric. Un film corect, nici cal, nici magar, cu un Johnny Depp mai reținut ca de obicei. Ceea ce nu-i neaparat rau.


Andrei Cretulescu