Fiul i-a spus că vrea să mănânce CARNE. Cum a reacţionat Olivia Steer, devotată stilului de viaţă raw vegan?

03 11. 2017, 10:36

Olivia Steer şi Andi Moisescu au împreună doi băieţi, David (11 ani) şi Luca (9 ani), pe care încearcă să îi crească într-un mediu deschis şi democratic. Totodată, Olivia încearcă să le insufle celor doi băieţi cumpătarea de care ea însăşi dă dovadă atunci când vine vorba despre stilul alimentar.

Ca urmare, aceasta a mărturisit că nu i-a picat prea bine când, într-o zi, fiul său mai mare a venit acasă şi i-a spus că vrea să mănânce carne.

”Eu sunt raw vegană, dar nu impun nimănui asta. David a început iniţial prin a fi vegetarian, îi plăcea ce găteam, până când într-o zi a spus că îşi doreşte să mănânce şi el acelaşi lucru alături de colegii săi de la şcoală. Îţi dai seama că am luat poziţie pentru că la şcoală copiii mâncau în fiecare zi dulciuri, pâine albă, adică glucide care încarcă organismul, aşa că i-am spus că e posibil să aibă probleme, i-am explicat avantajele şi dezavantajele. I-am spus inclusiv faptul că dacă va fi în rând cu ceilalţi nu va fi văzut ca un ciudat, dar dezavantajul s-ar putea să apară în câteva luni sau săptămâni. Şi a fost decizia lui să fie omnivor şi, e drept, am avut un nod în gât pentru că îi construisem o sănătate de fier, nu avusese nici o problemă.
Dar citisem că este important să nu îi bagi pe gât copilului cu forţa ce mâncare şi în ce cantitate vrei. De aceea niciodată nu insist nici să termine tot din farfurie. Aşa că nu l-am obligat, a fost decizia lui. Dar în trei luni a început să aibă probleme şi să îl doară burtica şi să spună că a fost un prost. Iar atunci a ales să fie din nou vegetarian”, a povestit Olivia.

Despre relaţia sa cu familia ei, dar şi despre sporturile extreme pe care le fac fiii săi, Olivia Steer vorbeşte duminica aceasta, de la ora 13:00, la “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.