Henry Lee Hopper, fiul în vârstă de 21 de ani al cunoscutului actor Dennis Hooper, care a murit in 2010, este acuzat că a violat o adolescentă, după ce i-a dat să consume droguri și alcool.
Mama adolescentei de 15 ani, care îl acuză pe Henry Hopper că i-a violat fiica, a depus actele judiciare sub anonimat și pretinde că cei doi s-au cunoscut în februarie 2011, printr-un prieten comun.
Henry și adolescenta al cărui nume nu a fost făcut public au început să vorbească pe Facebook, iar în luna următoare el a chemat-o la reședința sa din Venice, California, cu promisiunea că îi dă droguri și alcool.
Henry Lee Hopper, Dennis Hopper și Victoria Duffy (Foto: Hepta)
Hopper a așteptat până când acestea și-au făcut efectul, apoi „a început să aibă un comportament sexual agresiv față de fată” și chiar a reușit să o violeze și să o forțeze să facă sex oral și anal.
Fiul actorului a „convins o copilă vulnerabilă, sugerându-i că va avea grijă de ea, ademenind-o în casa lui cu promisiunea că îi dă droguri, iar apoi a abuzat, de mai multe ori de tinerețea și vulnerabilitatea ei”, scrie în documente.
Sănătatea emoțională a fetei ar fi fost alterată și a avut nevoie de mai multe ședințe de terapie. Daunele pe care ea le cere nu au fost dezvăluite.
Henry Hopper este actor, aparând în filmele „Kiss & Tell” și „Restless”.