Fite de vedete – Guns N’Roses au intarziat doua ore (Poze)
Desi initial concertul era programat sa inceapa la ora 20:30,
rockerii au urcat pe scena abia la ora 22:30.
Seara a fost deschisa de catre canadienii de la Danko
Jones, o trupa de heavy-metal care insa n-a reusit sa
anime foarte mult spectatorii care se asteptau ca la acea ora, pe
scena sa fie Guns N’Roses. Au vorbit destul de mult cu publicul si
au spus ca le-a placut in Romania.
Guns N’Roses s-au lasat
asteptati doua ore
Se pare ca formatia Guns N’Roses s-au
obisnuit sa intarzie la propriile concerte.
Acestia au fost huiduiti la Dublin, la
concertul pe care l-au sustinut pe 1 septembrie anul acesta, pentru
ca au intarziat o ora si jumatate.
Acelasi lucru s-a intamplat si aseara la Bucuresti, momentul
aparitiei legendarei trupe pe scena fiind acompaniat de urale,
amestecate cu huiduieli din partea celor care se saturasera sa
astepte in frig. Chiar daca cerul a fost senin, la un moment dat
vremea s-a
racit.
Guns N’Roses au facut un show
incendiar
Dar, cu toate astea, asteptarea a meritat,
pentru ca Axl Rose si trupa sa au facut un show spectaculos la
Bucuresti. Concertul a inceput cu piesa „Chinese
Democracy”,
piesa care da titlul ultimului album semnat Guns
N’Roses. Majoritatea pieselor cantate aseara la
Romexpo au fost de la „Chinese Democracy”, americanii aflandu-se
inca in turneul de promovare al albumului.
Astfel, am ascultat live „Sorry”, „Better”, „This I
Love”, „Street of Dreams”, „I.R.S.” si
„Madagascar”, de pe noul album, dar nu puteau sa
lipseasca din playlist melodii celebre precum „Welcome to
the Jungle”, „Sweet Child O’Mine”, „November Rain”, „Don’t
Cry” sau „Knockin’ on Heaven’s Door”.
DJ Ashba l-a inlocuit cu brio
pe Slash
Solo-urile chitaristilor Richard
Fortus, DJ Ashba si Bumblefoot i-au dat permis lui Axl Rose sa-si
regleze vocea si sa-si schimbe costumatia de cateva ori pe
parcursul show-lui. Solo-ul de pian al lui Axl, a precedat celebra
melodie „November Rain”, care a fost fredonata la
unison de cei peste 20.000 de spectatori prezenti la concert.
Show-ul a cuprins si un solo de pian al lui Dizzy Reed, care a
fost indelung aplaudat, precum si un cover dupa melodia „Another
Brick in The Wall” a lui Pink Floyd. La finalul piesei „Knockin’ on
Heaven’s Door”,
coverul dupa Bob Dylan, facut celebru de Guns
N’Roses, solistul trupei, Axl Rose,
s-a infasurat cu un steag al Romaniei.
La multe dintre melodii scena
a fost cuprinsa de flacari sau de artificii
Show-ul s-a terminat in jurul orei 0:20, dar a mai continuat cu
inca patru melodii la bis. „Don’t Cry”,
„Madagascar”, cover-ul dupa AC/DC, „Whole Lotta
Rosie”, si „Paradise City” au incheiat
intr-un nor de confetii un show care ar fi trebuit sa vina mai
devreme in Romania.
Desi spectatorii au stat cu emotii ca spectacolul se va incheia
la ora 11:00, cum s-a intamplat la Leeds, trupa Guns N’ Roses a
cantat aproape doua ore jumatate, in ciuda faptului ca
organizatorii vor primi cel mai probabil o amenda pentru ca s-a
depasit ora maxima permisa pentru concertele in aer liber.
Axl Rose a demonstrat ca inca
mai poate
Ca la orice concert, au existat oameni carora le-a
placut si oameni carora nu le-a placut. Este foarte greu,
daca nu chiar imposibil, sa multumesti pe toata lumea. Cei care au
stat la Golden Circle s-au distrat cel mai tare si au facut
atmosfera, in timp ce persoanele care au stat mai in spate s-au
plictisit la un moment dat sau chiar au plecat mai devreme.
Ce este de apreciat este efortul organizatorilor de la D&D
East Entertainment de a aduce pentru prima data in Romania aceasta
trupa legendara. Mai bine mai tarziu decat niciodata.