Finantare de 300 de milioane de lei pentru Trofeul Carpati
Consiliul Local al municipiului Timișoara a aprobat, marți, proiectul de hotarîre privind acordarea unei finanțari de 300 de milioane de lei în vederea organizarii cele de-a 34-a ediții a turneului internațional de handbal masculin „Trofeul Carpați”.
 Reprezentativa de handbal masculin a Olandei este a doua echipa sosita la Timișoara, dupa selecționata României, pentru „Trofeul Carpați”, competiție programata vineri, sîmbata și duminica, în Sala Olimpia. Olandezii vor susține, miercuri, un meci amical, în compania formației CSU Politehnica-Izometal Timișoara.
Miercuri va sosi la Timișoara și naționala Iordaniei, iar joi vor ajunge și celelalte trei reprezentative, Egiptul, Macedonia și Turcia.
Tot joi, în cursul dupa-amiezii, sînt programate, în Sala Olimpia, doua meciuri amicale de handbal: CSU Politehnica Izometal Timișoara – Iordania și România – Olanda.
Mediafax