Finala „Românii au talent”: Ana Maria Mărgean a câștigat marele premiu al sezonului 11
Ana Maria Mărgean este câștigătoarea sezonului al 11-lea al emisiunii „Românii au talent”, de la Pro TV, după o finală extraordinară, în care toți concurenții au prezentat numere spectaculoase.
Tânăra a primit Golden Buzz din partea Andrei și s-a remarcat încă din audiții, apoi a impresionat în semifinale cu o altă reprezentație impresionantă.
Ana Maria a urcat pe scenă alături de păpușile Lizzie și Nicole și a oferit un show pe măsură cu ajutorul unui colaj de melodii celebre. Atât jurații, cât și telespectatorii au apreciat momentul său, motiv pentru care a primit suficiente voturi pentru a fi desemnată marea câștigătoare a sezonului 11 „Românii au talent”.
„A fost o experiență de neuitat, am simțit o emoție aparte. Ne-am simțit foarte bine pe scenă împreună. Vreau să le mulțumesc telespectatorilor pentru că m-au votat și Andrei, că a apăsat pe Golden Buzz”, a mărturisit Ana Maria Mărgean.
Finala celui de-al 11-lea sezon al emisiunii „Românii au talent” a avut loc vineri seară. Ana Maria Mărgean, GIM, Daria Batschi Beleca, Rareș Trufea, Remi Martin, Art of Robots, Filip Cioc, Duo Turkeev, Narcisa Ungureanu, Magitot și Dean Bowman au fost finaliștii care s-au luptat pentru marele premiu de 120.000 euro.
Marea finală „Românii au talent„ a fost lider absolut de audiență
Show-ul a înregistrat 11,1 puncte de rating și 35% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 6,6 puncte de rating și 20,8% share. La nivelul publicului cu vârsta cuprinsă 18 și 49 de ani, din mediul urban, în intervalul orar 20:28 – 24:26, PRO TV a condus topul televiziunilor cu 8,9 puncte de audiență și 33,9% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe locul 2 avea 5,2 puncte de rating și 19,8% share.
Peste 2 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit show-ul, iar în minutul de maximă audiență, de la 21:37, aproape 3 milioane de români se uitau la emisiune, potrivit unui comunicat remis Apropo de Pro TV.
CITEȘTE ȘI: Pro TV aduce în România formatul „Căsătoriți pe nevăzute”
„Pierduți în teleșcoală”, o campanie de Rareș Năstase la „Știrile PRO TV” și „România, te iubesc!”
Show-ul „Masked Singer România” revine la Pro TV cu sezonul al doilea
Echipa „Visuri la cheie” a dat startul înscrierilor pentru sezonul 8 al emisiunii difuzate de Pro TV
Miliardarul ceh Petr Kellner, proprietarul Pro TV, a murit într-un accident de elicopter, în Alaska
Foto: Pro TV