„Mi-a plăcut întotdeauna să întind o mână de ajutor şi aşa voi proceda şi de această dată, voi dona o parte din bani”, a mărturisit Alina Eremia. Dacă ea şi Iuri Ribac vor câştiga cei 50.000 de euro, Alina vrea să ajute NO LIMIT, formaţia artistică a elevilor cu deficienţe de auz a Centrului şcolar „Beethoven” din Craiova.
În ciuda faptului că membrii trupei nu aud muzica pe care dansează, fiecare pas de pe scenă demonstrează că talentul lor nu are limite şi realizează adevărate spectacole.
Aceşti copii, adevăraţi luptători, sunt modele demne de urmat pentru colegii lor şi pentru toţi tinerii care îşi doresc să reuşească în viaţă.
Se antrenează zilnic cel puţin patru ore după orele de curs, iar performanţele nu s-au lăsat aşteptate: din 1984 şi până în prezent, formaţia a participat la toate concursurile naţionale organizate de Asociaţia Surzilor din România şi a obţinut de fiecare dată locul I. NO LIMIT a fost aplaudată pe scene din Ankara, Liverpool şi Istanbul, însă lipsa fondurilor i-a împiedicat pe componenţii ei să participe la şi mai multe concursuri din străinătate.
„Dacă aş câştiga concursul, aş dori să ajut cu o parte din câştig pe cineva aflat într-o situaţie dificilă”, spune Alina Puşcaş, care şi-a îndreptat atenţia către Alexia, o fetiţă de 7 ani care, deşi poartă aparate auditive la ambele urechi, este pasionată de dans sportiv.
Din păcate, neajunsurile nu îi permit Alexiei să îşi dezvolte pasiunea pentru sportul pe care îl pratică de la trei ani, pentru că de câteva luni părinţii nu îşi mai permit să achite nici măcar taxa lunară de 100 de lei de la şcoala de dans. În timp ce alţi copii se bucură de jucării, micuţa trebuie să aibă mare grijă de aparatele auditive, cumpărate cu mari eforturi.
Şi Cosmin Seleşi a promis că va dona o marte parte din premiu, dacă va câştiga acerba competiţie de dans „Dansează printre stele”. Şi pentru că acum actorul înţelege şi mai bine cât de mult te poate schimba această artă, el o va susţine pe Maria, campioana României la dans sportiv, categoria 6 – 9 ani.
Viaţa familiei s-a schimbat foarte mult de când fetiţa practică dansul sportiv, pentru că tot programul părinţilor este făcut în funcţie de antrenamentele Mariei.
Performanţele nu ţin, însă, numai de muncă şi talent, ci şi de bani, pentru că antrenamentele, deplasările, pantofii şi ţinutele de dans sunt foarte costisitoare. Deoarece au preferat să investească în educaţia copilului lor, părinţii au renunţat la ideea de a avea o casă.
La rândul lui, Muneer e decis să ajute o familie cu copii foarte talentaţi şi muncitori, greu încercaţi de viaţă până acum.
Dacă va câştiga, Speak îşi va susţine părinţii, care au început construcţia unui azil de bătrâni. Artistul speră că banii obţinuţi îl vor ajuta să ducă la bun sfârşit acest proiect.
„Tatăl meu a lucrat cot la cot cu muncitorii, părinţii mei sunt omenoşi şi primitori şi fac lucrul ăsta cu drag. Vreau să le donez lor banii pentru că ştiu că ei vor ajuta la rândul lor alţi oameni”, a declarat Speak.
Foto: Antena 1