Filmul „South Park” cu adulții Stan și Kyle. Au fost lansate primele imagini (VIDEO)

De: Ana Obretin / 19.11.2021, 09:18
Filmul

Primele imagini din filmul „South Park” au fost lansate de Paramount +, iar personajele principale sunt adulți.

„South Park: Post Covid” îi prezintă pe băieți după vârsta de 40 de ani, adulți care trebuie să lucreze din nou împreună pentru a rezolva o problemă ce nu a fost dezvăluită în teaserul lansat joi, potrivit The Hollywood Reporter.

Luna trecută, creatorii serialului de animație, Trey Parker și Matt Stone, au declarat pentru The Hollywood Reporter că băieții vor avea de-a face cu o lume post-COVID. „Încearcă doar să revină la normal”, a spus atunci Parker. „Deci, este ca show-ul nostru. Încercăm doar să revenim la normal”, a mai spus acesta.

CITEȘTE ȘI: Creatorii „South Park” au semnat un acord de 900 mil. dolari pentru 14 filme generate din serial

10 lucruri amuzante despre South Park

Un al doilea film creat pentru TV va sosi în decembrie. Duoul a încheiat noua înțelegere cu Paramount în luna august, care este valabilă până în 2027 și include 14 proiecte exclusive pentru platforma de streaming, împreună cu seria emblematică ce a fost reînnoită până la sezonul 30.

Parker și Stone au clarificat pentru THR că proiectele Paramount + nu sunt lungmetraje, dar nici nu sunt asemănătoare cu programele speciale „South Park” lansate pe postul Comedy Central în timpul pandemiei. „Încercăm să facem ceea ce este pe Paramount + diferit de oriunde altundeva, așa că acum ne gândim la filmele de o oră făcute pentru TV. Vom face două filme pentru TV în fiecare an. Vor fi mari, dar nu sunt la scară de lungmetraj”, a spus Stone pentru THR.

„South Park: Post Covid” va avea premiera pe Paramount + pe 25 noiembrie.

Urmărește teaserul de mai jos:

CITEȘTE ȘI: 25 de desene animate despre care nu știai că sunt intepretate de celebrități

Foto: Profimedia Images