Filmul “Poate mai trăiesc și azi”, de Tudor Cristian Jurgiu, lansat vineri în cinematografe
Lungmetrajul regizorului Tudor Cristian Jurgiu “Poate mai trăiesc și azi” va fi lansat în cinematografele din România vineri.
Filmul este cel de-al doilea lungmetraj al regizorului, iar lansarea va fi însoțită de două evenimente în București – o avanpremieră de gală la Cinema Elvire Popesco, miercuri, de la 20.30, și o proiecție specială în ziua premierei, la ora 20.00, la Cinema Muzeul Țăranului.
Protagoniștii filmului sunt actrița Nicoleta Hâncu, câștigătoare a premiului UNITER în 2014, și Bogdan Nechifor, premiat cu Gopo.
“Ne imaginăm relația perfectă și nu acceptăm nimic mai prejos de asta”
Filmul este unul de dragoste, cu elemente de basm și spune povestea Clarei și a lui Vlad, doi tineri aflați într-o relație cu probleme de sincronizare, dar care sunt seduși de ideea unei iubiri perfecte, ca-n filme și care fac totul pentru a o trăi pe propria piele. Cei doi descoperă diferențele dintre ideal și real, în iubire, și încearcă să gestioneze aceste aspecte în favoarea lor, deși lipsa de sincronizare este o provocare destul de mare, cei doi fiind de multe ori la poluri opuse. Când Vlad este gelos, Clara este sigură pe ea însăși, când el e fericit, ea e deprimată sau, când ea e furioasă, el e calm. Numai când el devine Făt-Frumos, ea ajunge să devină prințesa lui.
“Mulți dintre noi își creează imaginea relației perfecte și nu acceptă nimic mai prejos de asta. De multe ori, însă, idealurile de acest fel nu supraviețuiesc contactului cu realitatea. Protagoniștii filmului se luptă cu imaginile din capul lor dar încearcă să-l vadă pe celălalt așa cum este cu adevărat”, a precizat regizorul Cristian Jurgiu, potrivit transilvaniafilm.ro.
Regizorul Tudor Cristian Jurgiu a debutat cu lungmetrajul “Câinele japonez” și a câștigat un premiu la secțiunea Cinefondation a Festivalului de la Cannes, în 2013, pentru “În acvariu”. Jurgiu este și lector universitar doctor la UNATC, unde predă regie de film.
CITEȘTE ȘI: Filmul „Undine”, premiat la Berlinale, are premiera în cinematografe românești din 21 mai
Lansarea pe HBO Max a filmului “Dune” ar putea fi amânată în favoarea premierei în cinematografe
Trailerul filmului despre Aretha Franklin, “Respect”, este disponibil online
Foto: Transilvania Film