Regizoarea Cate Shortland a declarat că filmul „Black Widow” ar putea avea o continuare fără personajul principal, Natasha Romanoff, interpretată de actrița Scarlett Johansson.
Într-un interviu acordat Radio Times, Shortland a confirmat că Scarlett Johansson și-a încheiat colaborarea cu Universul Cinematic Marvel. Cu toate acestea, ea a sugerat că povestea pe care a început-o s-ar putea extinde cu un alt personaj.
„Cred că Scarlett este foarte fericită că pleacă de la petrecere, știi, și nu este ultima care pleacă”, a spus ea. „A decis că vrea să plece. Și nu cred că ar vrea să se întoarcă în acest moment”, a adăugat cineasta, care a și confirmat că vrea să regizeze continuarea.
Shortland nu a spus dacă noul filmul s-ar concentra pe personajul interpretat de Florence Pugh, Yelena.
Pe de altă parte, Scarlett Johansson a spus că are un sentiment „dulce-amar” la gândul că părăsește Universul Marvel. „Mă simt cu adevărat mândră de acest film și cred că este minunat să părăsesc (franciza, n.r.) într-o notă înaltă. Acest film este atât de diferit de orice altul Marvel pe care l-am făcut până acum”, a declarat vedeta pentru emisiunea „Good Morning, America”, de pe ABC.
Lungmetrajul “Black Widow/ Văduva neagră”, o incursiune în trecutul celei mai misterioase dintre Răzbunători (Avengers), Natasha Romanoff, interpretată de Scarlett Johansson, va avea premiera în cinematografele românești pe 9 iulie.
Thrillerul o prezintă pe Natasha Romanoff, ce este nevoită să își înfrunte trecutul după ce se trezește prinsă într-o conspirație ce are legătură cu viața ei. Urmărită de o forță care pare decisă să o doboare, Natasha trebuie să facă față consecințelor din perioada în care era spion și să repare relațiile lăsate în urma ei cu mult înainte de a deveni un Avenger.
CITEȘTE ȘI: “Black Widow”, „Cruella” și alte câteva superproducții Disney și-au schimbat datele de lansare
Primele imagini din „Eternals” și titlul continuării „Black Panther”, dezvăluite de Marvel
Foto: Profimedia Images