Filmele Sherlock Holmes, la TNT în luna septembrie
Robert Downey Jr. și Jude Law sunt protagoniștii filmelor „Sherlock Holmes” regizate de Guy Ritchie și bazate pe personajul omonim creat de Arthur Conan Doyle, care pot fi vizionate la TNT în luna septembrie, conform unui comunicat remis Apropo.
„Sherlock Holmes” (2009), dublu nominalizat la Oscar, pentru muzică și scenografie, va fi difuzat pe 8 septembrie, de la ora 20:10.
Robert Downey Jr. și Jude Law îi portretizează pe excentricul și strălucitul detectiv Sherlock Holmes, respectiv pe colaboratorul lui, dr. John Watson. Acțiunea are loc în 1890, când ei sunt angajați de o societate secretă pentru a dejuca planul unui lord de a obține controlul asupra Angliei. Din distribuție fac parte Mark Strong, Rachel McAdams și Eddie Marsan.
Pentru interpretarea lui, Downey Jr. a primit un Glob de Aur la categoria „cel mai bun actor într-o comedie/musical”. În plus, filmul a fost un succes de box office, generând, la nivel global, încasări de peste 524 de milioane de dolari.
Lungmetrajul a fost urmat, la doi ani, de „Sherlock Holmes: Jocul umbrelor”.
Aici au fost introduse elemente din povestirile „The Final Problem” (1893) și „The Adventure of the Empty House” (1903) ale lui Conan Doyle și noi personaje interpretate de Noomi Rapace, Stephen Fry și Jared Harris.
În film, Holmes și dr. Watson călătoresc prin Europa pentru a zădărnici crimele profesorului Moriarty.
Producția a suscitat un interes și mai mare la public, astfel că, la nivel global, a obținut încasări de aproximativ 544 de milioane de dolari.
„Sherlock Holmes: Jocul umbrelor” va fi difuzat de TNT pe 10 septembrie, de la ora 20:20.
Foto: TNT
CITEȘTE ȘI: Jude Law va juca în „Sherlock Holmes” 3