Filmări la Susai pentru sezonul 4 “Pariu cu viaţa”

17 02. 2013, 08:00

În noul sezon din „Pariu cu viaţa”, telespectatorii vor fi martorii unor drame puternice, triunghiuri amoroase şi poveşti de dragoste mult mai intense şi profunde, vor savura cu zâmbetul pe buze secvenţele de comedie din fiecare episod şi vor asculta cover-uri şi mult mai multe piese originale interpretate de LaLa Band.

Tinerii au trecut într-o altă etapă a vieţii lor, au crescut, întâmpină situaţii şi probleme majore pe care conştientiezează că trebuie să le gestioneze cu maturitate.

„În sezonul 4 are loc o maturizare, se creează tot felul de intrigi, triunghiuri amoroase, apar personaje noi, în concluzie multă acţiune, dragoste, musică, pasiune. Personajul meu este prins la mijloc între Andrei şi Liviu, întâmpină foarte multe dificultăţi în a-l alege pe unul din ei. Episodul filmat la Susai va fi unul de dragoste combinat cu intrigi care se ţes de unde nu te aştepţi. Filmările s-au desfăşurat pe 3 zile de filmare, atât în diverse locuri ale cabanei, dar şi exterioare. Mă bucur că am ajuns să mai filmăm o dată la Susai, pentru că este un loc de vis”, spune Alina Eremia.

„Din punctul nostru de vedere, sperăm să vă surprindem plăcut, cu multă comedie şi cu cea mai frumoasă poveste de dragoste trăită de doi adolescenţi. Anca şi Vlad s-au maturizat, ca şi noi de altfel. Veţi vedea. Cei doi grăbesc un pic lucrurile şi apar ceva probleme, dar aşteptaţi-vă să vedeţi şi comedie, multă, întâmplări foarte simpatice, romance, dar şi ceva probleme. Ca în viaţă. Acum, la cel de-la al 4-lea sezon ne simţim mai maturi, mai experimentaţi, mai fericiţi, mai îndrăgostiţi, mai….”, spun Criss şi Vlad.

Pentru Criss şi Vlad, filmările la Susai au fost: „Superbe. Dulci, romantice, dramatice, sexy. Un videoclip la piesa noastră preferată, >, compusă de Ionuţ Radu. Să vă mai spunem? Nuuuu… Surpriză!”.

Răsturnări de situaţie, probleme noi, multă musică marca LaLa Band, dragoste şi mult umor, din 25 martie în fiecare luni de la 20.30 la PRO TV în sezonul 4 din „Pariu cu viaţa”.