Fillon vrea înlocuirea functiei de premier cu cea de vicepresedinte

05 07. 2007, 09:25
Premierul francez Francois Fillon a pledat miercuri pentru înlocuirea functiei sale cu cea de "vicepresedinte", dupa modelul american, în cadrul unui "adevarat" regim prezidential, relateaza AFP. "Logica institutiilor pe care o doresc, daca e sa exageram, este adevaratul regim

Premierul francez Francois Fillon a pledat miercuri pentru înlocuirea functiei sale cu cea de „vicepresedinte”, dupa modelul american, în cadrul unui „adevarat” regim prezidential, relateaza AFP.

„Logica institutiilor pe care o doresc, daca e sa exageram, este adevaratul regim prezidental. Exista un presedinte al Republicii care conduce chiar el Guvernul, însa în fata, exista o Adunare mai puternica, ce nu poate fi dizolvata de presedintele Republicii”, a declarat premierul într-o discutie pe Internet.

„Mi se pare ca Franta nu este pregatita în prezent sa accepte un sistem ca acesta”, a declarat el.

„Trebuie facut un pas spre un regim mai prezidential, cu un premier care sa ramâna coordonator al Guvernului. Poate ca într-o zi, dupa ce spiritele vor evolua, tara se va schimba si vom putea ajunge la un adevarat regim prezidential, iar în acel moment, premierul va putea sa devina vicepresedinte”, a adaugat Fillon.

Mediafax