FIFPro va clarifica situatia sindicatelor din România pe 19 martie
Secretarul general al FIFPro, Theo van Seggelen, care a venit în România sa analizeze conflictul dintre AFAN și AFR, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presa, ca pe 19 martie, organizația internaționala se va reuni pentru a da un raspuns în privința situației celor doua sindicate.
Theo van Seggelen a declarat ca FIFPro a studiat toate documentele și a citit articolele din presa, pe tema scandalului dintre AFR și AFAN. „Am înțeles ca AFR este finanțat de Nicu Gheara (n.r- care este plecat în concediu în Austria), ca jucatorii nu platesc cotizație și ca are ca prioritate fondul de pensii, însa aceasta nu este o prioritate”, a spus van Seggelen, care considera ca un jucator nu poate fi membru al unui sindicat fara sa plateasca o cotizație.
Van Seggelen a precizat ca reprezentanții AFR i-au spus ca au ca membri cei mai mulți jucatori, mai ales internaționali. „Cu tot respectul, daca vorbim despre situația fotbalului românesc, atunci vorbim despre majoritatea jucatorilor profesioniști care sufera. Le-am explicat celor de la AFR ca prima impresie nu este buna, ca oricine are dreptul sa faca un sindicat, dar lupta dintre acestea nu este buna”, a menționat fostul fotbalist olandez.
„AFAN a facut foarte multe lucruri, a rezolvat problemele jucatorilor, are un reprezentant în Comitetul Executiv al FRF, dar cel mai important lucru este ca face parte din BNS, care este membru al Confederației Europene”, a menționat oficialul olandez.
Theo van Seggelen a afirmat ca, în urma discuțiilor avute cu reprezentații LPF și FRF, s-a demonstrat ca jucatorii au de suferit, din cauza conflictului dintre AFAN și AFR. „Reprezentanții LPF și FRF mi-au explicat ca așteapta și nu fac nimic, iar o decizie va fi luata dupa ce forul de conducere al FIFPro va lua o hotarîre în privința situației din România”, a spus van Seggelen, care a afirmat ca s-a întîlnit și cu jucatorii Dragoș Mihalache, Dorin Arcanu și Florin Prunea.
Fostul fotbalist olandez a adaugat ca, dupa luarea deciziei de catre FIFPro, LPF și FRF vor fi obligate sa accepte și sa respecte hotarîrea sindicatului internațional.
Van Seggelen s-a aratat surprins de faptul ca președintele LPF, Dumitru Dragomir, a recunoscut ca președinții de cluburi joaca un rol important în deciziile jucatorilor de a se înscrie într-un sindicat.”Pentru FIFPro acest lucru este de neconceput. Fiecare jucator are dreptul de a se înscrie în orice sindicat dorește. Dragomir s-a aratat deranjat și de mitingul fotbaliștilor din decembrie 2002. I-am explicat ca un sindicat sau un jucator are posibilitatea de a demonstra. Chiar și FIFA nu a fost de acord cînd Prunea a fost suspendat pentru noua luni, considerînd ca aceasta a fost o decizie ridicola. LPF trebuie sa-și asume responsabilitatea și sa lucreze cu jucatorii, sa uite trecutul și sa înceapa un dialog”, a spus van Seggelen.
Reprezentantul FIFPro a spus ca s-a mai întîlnit cu Mircea Sandu și Adalbert Kassai, care așteapta, la rîndul lor, decizia sindicatului internațional. „Am înțeles ca FRF dorește sa excluda reprezentantul jucatorilor din Comitetul Executiv. Kassai ne-a explicat ca acest lucru este cauzat de conflictul dintre cele doua sindicate, dar ne-a spus ca dupa ce se va primi raspunsul de la FIFPro, reprezentantul jucatorului va avea un loc cu drepturi depline în comitetul FRF”, a afirmat oficialul olandez.
Van Seggelen și-a exprimat speranța ca LPF și FRF au înțeles doua aspecte: ca jucatorul are cel mai important rol în fotbal și ca trebuie sa respecte regulamentele internaționale.Â
Theo van Seggelen a spus ca va întocmi un raport pentru a prezenta situația din România și a menționat ca, în conformitate cu statutul FIFPro, doar un singur sindicat poate fi membru al organizației internaționale. „Nu o sa ne schimbam un membru, doar pentru ca a aparut altul nou. Nu putem accepta sindicate care sînt finanțate de o persoana particulara, pe care nu o cunoaștem, dar asta nu înseamna ca nu respectam parerile jucatorilor”, a declarat van Seggelen.
Van Seggelen a mai spus ca, daca parțile implicate în fotbalul românesc nu doresc sa rezolve problemele, atunci FIFPro va face chiar presiuni pentru respectarea legii. „Din pacate, cred ca fotbalul românesc nu a facut progrese prea mari. Dupa vizita de acum doi ani, se vorbește de aceleași probleme și au aparut și altele. Nu plec foarte fericit de aici”, a spus van Seggelen.
Președintele BNS, Dumitru Costin, prezent la conferința, considera ca van Seggelen a demonstrat ca existența conflictelor este în defavoarea fotbalului românesc.
 „Am spus ca AFR este un sindicat al președinților de club și nu al jucatorilor, iar în timp acest lucru s-a confirmat. Oricum, noi am închis acest subiect”, a spus președintele AFAN, Alex Radulescu.
Mediafax