Şi totuşi, gestul nu a fost unul întâmplător. Dacă înainte cele trei cântăreţe erau catalogate drept decente, iată că acestea au adoptat stilul mai „obraznic”.
De la 1 mai, conceptul trupei Heaven s-a schimbat, iar această decizie a fost luată o dată cu lansarea single-ului „Sunshine”. Adina, Roxana şi Aliana au adoptat ţinute provocatoare, coregrafii mai îndrăzneţe pentru care au cooptat 4 dansatoare talentate, iar noul show atrage şi mai mulţi spectatori.
„Ne-am săturat să fim călugăriţe pe scenă, unele dintre cele mai cuminţi fete din showbizz. Am înţeles că dacă nu faci show şi nu oferi imagini incitante publicului, indiferent cât de bine cânţi, ai numai de pierdut”, a spus Adina!