Iubitorii de adrenalină sunt invitați să participe la primul festival de parașutism dedicat atât amatorilor, cât și parașutiștilor cu licență, evenimentul fiind organizat de TNT Brothers, pe aerodromul Clinceni.
Timp de cinci zile, participanții pot sări pentru prima dată în tandem alături de un instructor profesionist, de la 4.000 de metri, și se pot distra la cea mai mare petrecere în aer liber cu skydiving, muzică și adrenalină.
În timpul festivalului, salturile cu parașuta pentru amatori vor fi efectuate din două avioane performante, proiectate special pentru astfel de acțiuni: Pilatus Porter.
Totodată, spectatorii vor putea asista la salturile și demonstrațiile spectaculoase ale profesioniștilor, care își perfecționează tehnica alături de instructori calificați la nivel internațional.
De asemenea, în cadrul workshop-ului de „angle flying”, parașutiștii cu licență au ocazia de a se antrena cu trei instructori recunoscuți la nivel mondial: Scott Plamer (SUA), campionul mondial Will Penny (Africa de Sud) și Petter Johnson (Suedia). Scott Plamer, cunoscut ca fiind primul om care a sărit dintr-un avion fără parașută, va povesti despre experiența inedită care i-a adus recunoașterea internațională.
În fiecare seară, începând cu ora 19.00, în hangarul TNT Brothers sunt proiectate filmele salturilor din ziua respectivă și sunt premiate cele mai impresionante fotografii. Petrecerea va dura până în zori, cu DJ.
La eveniment vor participa peste 100 de parașutiști cu licență veniți din întreaga lume (România, Serbia, Bulgaria, Norvegia, Canada, Spania, Franța, SUA, Emiratele Arabe Unite, Suedia, Africa de Sud).
Bucharest Skydiving Boogie reunește anual cei mai experimentați parașutiști români și străini, care au ocazia de a se pregăti și a evolua împreună, dar și de a se distra. De asemenea, festivalul își propune să atragă cât mai mulți amatori, care au astfel ocazia de a pătrunde în comunitatea parașutiștilor profesioniști și de a asista la demonstrațiile lor și nu numai, de a încerca pentru prima dată senzația unui salt cu parașuta.
Evenimentul are loc la aerodromul din Clinceni, pe dropzone-ul TNT Brothers.