Lungmetraje asiatice premiate la Cannes si Venetia, „Takeshis'”, filmul autoreferential al lui Takeshi Kitano, precum si productii underground vor fi prezentate la Fest’Asia, ce are loc între 1 si 8 iulie, la cinematograful bucurestean Union.
Festivalul, ajuns la a treia editie (primele doua au avut loc în 2002 si 2004), cuprinde filme care nu au mai rulat la Bucuresti, realizate în ultimii doi ani în Coreea de Sud, Hong Kong, China, Singapore, Japonia.
Evenimentul organizat de asociatia ESTE’N’EST se va deschide cu „Masina de lux”, în regia lui Chao Wang, care a câstigat anul trecut premiul Un Certain Regard la Cannes. Cei care nu vor ajunge la proiectia de deschidere, din 1 iulie, mai au doua ocazii sa vada acest film în timpul festivalului.
Un alt punct de atractie din program este „Takeshis'”, un film scris si regizat de Takeshi Kitano, care interpreteaza si rolul principal. Prezentat si la TIFF anul trecut, „Takeshis'” este o comedie absurda, suprarealista, foarte diferita de ce a mai facut Takeshi Kitano („Zatôichi”, „Hana-bi”).
Pe lânga lungmetrajele de fictiune din sectiunea Panorama, cele de animatie si cele doua calupuri de scurtmetraje ShortASIA, festivalul va prezenta pe 6 iulie, de la ora 16.30 pâna spre miezul noptii, trilogia „Infernal Affairs”. Proiectia speciala are loc cu ocazia lansarii pe DVD a trilogiei în România.
Un film-vedeta este si „Natura moarta”/”Still Life”, premiat cu Leul de Aur la Venetia în 2006. Acesta va fi prezentat în închidere, pe 8 iulie.
Dupa ce la editia precedenta, când invitat a fost regizorul Park Chan-wook (Marele Premiu la Cannes 2004 cu „Oldboy”), festivalul s-a axat pe productia cinematografica din Coreea de Sud, anul acesta focus-ul va fi pe Japonia. Astfel, în afara de „Takeshis'”, spectatorii vor putea vedea „Hartuirea” (regia Masahiro Kobayashi), „Soaptele zeilor” (Omori Tatsushi) si filmele de animatie „Papusile parazite” (Nakazawa Kazuto si Yoshinaga Naoyuki), „Printesa Mononoke” (Miyazaki Hayao) si „Seminte de mar” (Aramaki Shinji).
De asemenea, programul cuprinde o serie de titluri din underground-ul cinematografiei asiatice, filmate pe digital: „Latraturi de dupa-amiaza”, „Geo-Lobotomy” si „Visul unei zile de câine”.
Fest’Asia este organizat cu sprijinul Japan Foundation, Ambasada Japoniei, Independenta Film, TIFF si Transilvania Film.