Femeile fierbinţi ale lui Nicolaescu

19 08. 2010, 18:03

Este vorba, bineînţeles, de regizorul Sergiu
Nicolaescu
, în filmele căruia, de-a lungul anilor, au
evoluat numai femei una şi una.



Simona Pătruleasa, fără chiloţi în
„Supravieţuitorul”

Vedeta Kanal D a avut o fulminantă dar scurtă carieră în
cinematografie graţie regizorului. Aceasta a jucat rolul Miss
Europa în „Supravieţuitorul”, iar rochia diafană pe care a purtat-o
s-ar fi văzut rău cu lenjerie intimă pe dedesubt, aşa că…
Mai mult, Simona Pătruleasa a fost prima opţiune pentru rolul
Reginei Maria în docu-drama lui Nicolaescu, „Carol”, fiind dispusă
să-şi schimbe culoarea părului şi a ochilor, cu ajutorul lentilelor
de contact, pentru o asemănarea mai mare cu celebrul personaj. Din
păcate, rolul a fost distribuit altcuiva: actriţei Andreea
Şofron.

Jojo a făcut un interesant joc de „Poker”
Cătălina Grama, alias Jojo, a avut rolul unei iubite de senator în
filmul lui Nicolaescu, iar gurile rele susţin că scenele nud cu
aceasta sunt cele mai reuşite. Nicolaescu spune despre Jojo: „Jojo
a fost o surpriză plăcută. I-am spus ce să facă, ce şmecherii să
facă ca să nu se vadă nimic din corp, dar totuşi să se vadă, mai
ales sânii – care sunt frumoşi”.

Mihaela Rădulescu a debutat în „15”
Pentru „15”, unul dintre filmele sale despre revoluţie, Nicolaescu
a văzut-o pe Mihaela Rădulescu în rolul unei muncitoare şi nu a
menajat-o sub nicio formă, cel puţin din punct de vedere fizic.
„N-am să uit multă vreme că într-o noapte de februarie, la 3 grade,
a trebuit să mă arunc în apa aproape îngheţată a Begăi, sa înot
câţiva metri şi să mai şi spun câte ceva. Am scăpat cu viaţă, nici
n-am răcit şi nici n-am căpătat vreo boală de piele de la apa
mizerabilă în care a trebuit să intrăm cu totul…”, a declarat
atunci Mihaela Rădulescu.

Ioana Moldovan a fost iubita Prinţului
Ioana Moldovan a avut rolul principal atât în „Orient Express”,
unde este iubita din tinereţe a prinţului – interpretat,
bineînţeles, de Sergiu Nicolaescu – dar şi în „15”. Pentru că în
acest film este o femeie însărcinată, actriţa a fost nevoită să se
îngraşe mai mult de 10 kilograme.

Ileana Lazariuc s-a dezbrăcat de tot
Ileana Lazariuc a debutat şi ea graţie lui Nicolaescu, în rolul
Zaradei din „Supravieţuitorul”, pentru care a trebuit să filmeze
nud.
„Atunci când am fost chemată la casting şi mi s-a spus despre ce
este vorba n-am ezitat nici măcar o secondă. Aş fi fost nebună să
refuz acest rol, iar dacă domnul Nicolaescu m-ar solicita pentru un
alt film, aş accepta imediat”, declara la acea vreme Ileana
Lazariuc.

Daniela Nane, prima Miss România după decembrie
1989, a fost distribuită în două filme ale lui Nicolaescu, „15” şi
„Orient Express”. Actriţa i-a mai dat replica lui Nicolaescu şi în
coproducţia româno-franceză „Un om grăbit”, cu Anthony Delon în
rolul principal.


Citeşte şi despre cele mai sexy „comuniste” din
cinematografia românească.