Femeia, victima a violenței domestice

Maria are pana în 25 de ani, o fetița de 1 an și 3 luni, un soț, parinți. Locuiește la parinții ei cu soțul și copilul. Nu are de lucru. Nici soțul nu muncește. De fapt, nici ea, nici el nu au muncit vreodata, așa ca nu beneficiaza de șomaj. El a trimis-o, cu tot cu fetița, la cerșit. Ea îi aduce bani, el îi da pe droguri. Ba, mai mult, o forțeaza sa se drogheze – brațele ei sunt pline de înțepaturi de la morfina injectata – și o bate. O bate pana o desfigureaza. Într-un moment de luciditate, Maria fuge de acasa cu fetița. Nu știe nici ea unde sa se duca. Poate în gara, în parcuri, în canale…

Șocanta realitate

În Romania, potrivit unui raport ONU, 45% dintre femei au fost abuzate verbal, 30% fizic, iar 7% sexual. Nu mai puțin de 35% dintre femei declara ca au fost victime ale diverselor forme de violențe intrafamiliale.

Violența este un simptom al unei mentalitați învechite, care promoveaza supunerea celui slab de catre cel mai tare, în majoritatea cazurilor, a femeii în fața barbatului; astfel, potrivit unei statistici internaționale, 90% dintre victimele violenței domestice sunt femei. Violența este oglinda saraciei, a aspectelor sociale defavorabile, în care dependențele de alcool sau de droguri întuneca rațiunea. Dar este și marca unui tip de educație, care, din nefericire, se perpetueaza din generație în generație. Acesta este, de fapt, cel mai mare risc: baiatul care a crescut într-o familie violenta este agresorul, delincventul de maine, iar fetița, crescuta în același sistem, va fi victima neputincioasa de maine, predispusa la prostituție, labilitate psihica etc.

Violența are forme diverse: de la cea fizica, verbala, sexuala, pana la cea financiara, psihica etc. Și difera în funcție de gradul de cultura al agresorului și a victimei. Unde nivelul de educație este scazut, predomina violența fizica, sexuala, verbala. În celelalte cazuri, alte forme de violența. Fenomenul agresivitații este prezent în toate categoriile sociale, chiar daca cele mai multe cazuri înregistrate statistic sunt cele din familiile sarace.

Agresorul si victima

Agresorul este un individ slab, pentru ca violența nu este o dovada de putere, ci, din contra, de neputința; este un individ cu foarte multe probleme și frustrari, incapabil sa și le rezolve, motiv pentru care apeleaza la violența.

Victimele fie sunt tinere, care mai spera într-o schimbare a agresorului în timp – însa, de cele mai multe ori, acest lucru nu se petrece -, fie sunt femei care traiesc de ani de zile langa agresori și nu mai au forța necesara sa rupa cercul vicios. De obicei, victimele traiesc un soi de dependența fața de agresor, între cei doi intervenind un fel de alianța tacita. Ele cred ca trebuie sa reziste pentru ca așa au fost învațate, pentru ca au copii, pentru ca sunt mult prea angrenate în viața de zi cu zi.

Evident, motivele pentru care victima nu poate schimba nimic sunt, în multe cazuri, financiare. Este greu sa-și asume plecarea, pentru ca nu au unde sa se duca, au copii, o casa de care va profita doar agresorul.

Victima este depresiva, are o stima de sine foarte scazuta, iar copiii, care asista la scenele de violența din familie, sunt agresați psihic și, ca atare, devin instabili emoțional. Nu puține sunt cazurile în care mama, ca reacție la violența pe care o suporta din partea soțului, își agreseaza copilul.

Centrul pentru Protetia Femeii (POLIMED)

În cadrul Polimed funcționeaza, de un an și jumatate, un centru de criza pentru femeile care au suferit abuzuri. Adapostul s-a constituit cu ajutorul Asociației Internaționale a Femeilor (IWA), a Asociației Norvegiene pentru Drepturile Femeilor (NFK) și a Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), prin intermediul ambasadorului Norvegiei în Romania. Inițial, centrul a fost gandit pentru femeile de la APACA, fiind situat chiar în incinta fabricii. APACA numara în jur de 12.000 de femei, ca atare, posibilitatea ca ele sa se adreseze centrului este mult mai mare. Directoarea centrului, doamna dr. Gabriela Kubinski, a constatat ca, în mod paradoxal, multe dintre femeile de la APACA, victime ale violenței, sunt cele care-i întrețin financiar pe agresori, deoarece aceștia nu au locuri de munca. Ele chiar ajung sa le plateasca agresorilor amenzile penale pe care le primesc de la poliție, în urma sesizarii abuzului. Situații asemanatoare se întalnesc și la femeile care nu lucreaza la APACA și care ajung în Centru, pentru ca, în prezent, adapostul de criza de la Polimed gazduiește victime din tot Bucureștiul sau chiar din țara.

Centrul ofera cazare timp de o saptamana, mancare, asistența medicala și tratament, asistența psihologica și juridica.

Cel mai greu tratament este cel de recuperare psihica. Aici intervine psihologul Carmen Sendriuc, care se ocupa de consilierea victimelor. Femeile învața ce înseamna violența, cum sa se fereasca de ea, sa conștientizeze ca nu au nici o vina pentru ceea ce li se întampla. „Încercam sa lucram la respectul de sine, care este foarte scazut, la depașirea sentimentelor de teama și a ambivalenței sentimentelor, sa stabilim prioritațile”, spune psihologul.

Poate una dintre cele mai grele situații pe care le întampina angajații de la centru este prezența nedorita a agresorilor, care vin dupa victime. Un asemenea caz a fost Ioana, violata de soț. Personalul încerca sa transporte femeia, care avea o hemoragie abundenta, la salvare, dar barbatul nu-i lasa. În același tipic se încadreaza și agresorii care reușesc sa-și convinga victimele ca s-au schimbat și ca e bine sa se întoarca acasa.

Centrul mai încearca sa gaseasca și un loc de munca, care sa le ofere banii necesari pentru a se descurca singure. Din nefericire, sunt femei care nu au lucrat niciodata și care nu numai ca nu își pot gasi un loc de munca, dar, în baza acestui fapt, nici nu sunt primite în centrele maternale, unde pleaca dupa o saptamana petrecuta la Polimed. Acesta a fost și cazul Elenei, fugita de acasa cu trei copii – un sugar de 10 luni și alți doi de 6 și 9 ani. Centrul a angajat-o ca infirmiera, ceea ce i-a permis ei și micuților sa fie acceptați de Direcția pentru Protecția Copilului, urmand sa se mute la adapostul Sensiblue. Direcțiile de protecție ofera între 3 și 6 luni de cazare. Ce se întampla dupa aceea este mai dificil. Ideal ar fi sa gaseasca un loc de munca pentru a-și plati chiria, sau macar sa existe adaposturi sociale, unde și-ar permite sa plateasca chirie. Aceste adaposturi, însa, lipsesc cu desavarșire.

Consilierea juridica este absolut necesara, pentru ca majoritatea femeilor sunt amenințate cu luarea casei, a copiilor. Mai mult, daca se pune ipoteza unui divorț, este foarte important ca victima sa cunoasca implicațiile. Daca divorțul se produce, consilierul ofera toate datele avocatului care o reprezinta în instanța.

Un lucru important pe care victima ar trebui sa-l faca, indiferent de decizia ei – de a se întoarce alaturi de agresor, sau de a-și asuma situația – presupune un raport medico-legal și o plangere la poliție. Ar fi macar o masura de protecție, avand în vedere ca, potrivit legii 217/2003, agresorul risca o pedeapsa cu închisoarea.

Avem o lege, ce facem cu ea?

În prezent, în Romania mai exista circa zece adaposturi, cea mai defavorizata zona fiind sudul țarii, în timp ce într-o țara ca Norvegia, cu o populație de 3-4 milioane de locuitori, exista 300 de centre. În București funcționeaza doua adaposturi: unul aparținand Sensiblue, celalalt Centrului pentru Protecția Femeii (POLIMED), ambele cazand victimele pe o perioada de la 4 la 6 zile. Cum nu exista înca centre în care femeile sa stea 6 luni, multe dintre cele care sunt mame sunt nevoite sa se duca la centrele maternale.

O reglementare în acest sens a venit o data cu adoptarea de catre Parlament a legii 217/2003, privind prevenirea și combaterea violenței în familie. Din nefericire, aplicarea legii a fost mult întarziata, pentru ca abia în decembrie 2003 Guvernul a adoptat o Hotarare privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Familiei – așa cum o cere litera legii – în cadrul Ministerului Muncii, Solidaritații Sociale și Familiei.

Acasa Magazin