Femeia cu maini miraculoase

20 03. 2002, 14:34
A fost șase ani coafeza. A visat sa devina tractorista. Apoi actrița. Dar a ajuns bioenergoterapeut. Lidia Fecioru crede ca este aleasa pentru așa ceva Sincera sa fiu, nu știu de unde vin aceste puteri pe care le am - marturisește ea. Îmi amintesc ca totul a


A fost șase ani coafeza. A visat sa devina tractorista. Apoi actrița. Dar a ajuns bioenergoterapeut. Lidia Fecioru crede ca este aleasa pentru așa ceva Sincera sa fiu, nu știu de unde vin aceste puteri pe care le am – marturisește ea.

Îmi amintesc ca totul a început pe la vreo 15-16 ani, cand mi se lipeau de mana diferite obiecte, hartii, pixuri…

M-am întrebat atunci ce se petrece cu organismul meu, dar n-am gasit nici un raspuns. Eram doar un copil. Si nu prea le-am dat importanța. Mulți ani nu am bagat în seama aceste lucruri.

Instruita de Djuna

S-a nascut în 1962, în satul Orhei, din Republica Moldova, într-o familie de țarani. Pentru ca își dorea sa devina coafeza, a dat examen la școala profesionala.

Vedeți, eu ma gandeam atunci la lucruri pamantești, nu la altele – spune Lidia. De fapt, înainte vroiam sa ma fac tractorista, sa fiu aleasa Erou al Muncii Socialiste. Asta era la moda.

Desigur ca nu aș fi intenționat sa raman tractorista. Tindeam, mai mult, spre șefie, ca eu sunt în zodia leu.

Pe la varsta de 18 ani, Lidia s-a casatorit. Apoi au venit pe lume și copiii. Aproximativ șase ani, a fost coafeza.

Îmi placea ceea ce faceam, dar, în sufletul meu, îmi doream foarte mult sa devin artista – își amintește ea.

În timp ce munceam, am reușit sa urmez cursurile prin corespondența ale Scolii de Cultura și de Arte, iar dupa aceea am absolvit Facultatea de Regie -Teatru -Film. Abia mai tarziu, pe la vreo 27 de ani, am început sa pricep mai multe.

Am mers, din curiozitate și interes, la cursurile lui Ignatenko, un mare parapsiholog din Ucraina, care ținea cursuri și la Moscova împreuna cu celebra Djuna.

Acele cursuri de inițiere în parapsihologie mi-au placut.

Doar atat. Totul era ca o distracție. Pana cand am fost invitata, împreuna cu sora mea, Alexandra Moșneaga, la Moscova, la cursurile Djunei. Aici am început sa gasesc raspunsuri la multe întrebari.

În 90, dupa ce am terminat cursurile de medicina primara, am început sa practic bioenergia.

La început, împreuna cu sora mea, apoi ne-am separat, fiecare a luat-o în direcții diferite. Mi-am facut și o fundație, careia i-am dat numele meu. Prin intermediul acesteia, strange fonduri pentru a construi un azil de batrani și o casa de copii.

A scapat o fetița de la transplant de cord

Lidia se bucura pentru fiecare caz rezolvat. Munca merge bine și ma simt împlinita – zice ea. Traiesc prin ceea ce fac.

Pentru mine, toate cazurile sunt deosebite, indiferent ca este vorba despre o durere de masea sau de o ciroza.

Nu am dat niciodata greș cand am pus un diagnostic. Cum reușesc?

Cel mai important lucru este ca pacientul sa creada în mine daca vrea sa se însanatoșeasca.

Între mine și el se stabilește o legatura foarte stransa. Consider ca, atunci cand nu vorbești cu pacientul, degeaba vine la tine.

Omul acela cauta un raspuns, un sprijin.. Printre pacienții sai s-a numarat și actualul ei soț. L-a cunoscut la Timișoara. A fost dragoste la prima vedere. Pentru ca își dorea ca partener de viața un om bun la suflet, Lidia a acceptat atunci cand a cerut-o de nevasta.

Unul dintre cele mai dificile cazuri ale Lidiei este cel al unei fetițe din Ploiești, pe nume Andreea Neacșu, în varsta de 4 ani, care avea o malformație cardiaca.

Aceasta a fost programata în Italia pentru operație de transplant de cord.

Dupa ce i-am facut cateva ședințe de bioenergie, parinții Andreei au dus-o la spital sa-i faca analizele – povestește ea. Si, miracol! Se pare ca în urma tratamentului bioenergetic, fetița nu mai avea nevoie de acel transplant, ci doar de o intervenție chirurgicala care sa-i dilate puțin artera pulmonara.

De asemenea, bioenergoterapeuta a rezolvat multe cazuri de sterilitate. Am facut vreo 20 de copii – glumește ea. Femeile care au venit la mine au crezut ca nu vor putea sa aiba niciodata copii. Si, cu ajutorul bioenergiei, au ramas însarcinate.

Sa vedeți cum ne mai viziteaza dupa ce nasc. Vin sa le vad bebelușii și atunci ma simt tare bine. Si cazurile de ciroza pe care le-am avut s-au vindecat foarte bine.

Nu pot sa spun ca vindec orice, pentru ca aș fi o mare mincinoasa. Îmi recunosc limitele. Doar nu sunt Dumnezeu.

Nu accept niciodata la tratament cazurile de psoriazis, tot ce înseamna boli de piele, ochi, cancer în faza de metastaza și accidente vasculare, paraplegii…

Aceste boli sunt incurabile. Nu mai au leac. Recunosc atunci cand nu se mai poate face nimic. De-a lungul timpului, mi-am format tare greu un nume.

Nu a fost deloc ușor și nu vreau sa-mi bat joc de el acum. Nu poate înțelege reticența medicilor în privința bioenergiei.

Mai sunt și excepții, de pilda colaborez cu domnul doctor Eduard Togoreanu, de la Campina- spune ea.

Dumnealui aduce niște preparate din Germania, facute pe baza de vaccin din extract de suc de vasc. Îmbinam acel tratament cu ședințe de bioenergie. Este un program anticancer și colaborarea noastra a început sa dea roade.

E mandra și de calitațile ei de clarvazatoare.
Viziunile mele sunt, de fapt, informații – se destainuie ea. De pilda, odata nepoțelul meu era plecat din București și mi-a trecut prin cap sa-i trimit niște bani. Dar am abandonat informația.

A doua zi îmi da telefon chiar el ca sa-mi spuna ca ar avea nevoie de bani. Primesc tot felul de informații, dar nu le bag în seama.

Multe fețe luminate au spus ca este un har divin

Nu practica o meditație anume pentru a acumula energie. Este ceva care vine de undeva – spune Lidia. Trebuie sa ma concentrez foarte mult ca sa dirijez fluxul de energie. Am discutat cu multe fețe luminate despre asta. Majoritatea au spus ca este un har divin.

Încearca sa-și caștige încrederea în pacienții ei și, de cele mai multe ori, reușește. Îi trimit sa faca analize medicale cand depistez vreun organ bolnav în corpul lor – spune ea.

Vreau sa se convinga și ei de spusele mele. Este o jonglerie de-a mea care funcționeaza. Sunt destui vindecatori șarlatani. Dar tot sunt depistați pana la urma, pentru ca sita timpului cerne. Raman numai cei aleși.

Mai mult decat orice pe lume, Lidia nu vrea sa-l supere pe Dumnezeu Pentru ca El i-a dat tot ce și-a dorit în viața

Programarile pentru tratament la Lidia Fecioru se pot face la urmatoarele numere de telefon: 01-346.26.28 și 095.069.310.

Sursa: