Felicitările de Crăciun – personalizează-le după pofta inimii!
Îmi aduc aminte de anii dinainte de Revoluție. La începutul lunii decembrie începea la mine în casă pregătirea Crăciunului. Liste cu ce facem de mâncare, unde le găsim (pentru că pe vremea aceea nu găseai peste tot orice), dar și celebra listă „cui trimitem felicitări de Crăciun”. Lista asta era o bucurie, dar și un chin, pentru că aveam bunici, veri, unchi, mătuși, veri de gradul 2, și așa mai departe. De cele mai multe ori, se strângeau 15-20 de destinatari, iar aici începea „calvarul”.
Ce felicitări alegem? Sarcina asta era cea mai dificilă, pentru că pe vremea aceea, nu existau atâtea variante de felicitări. Erau 5-6 tipuri pe care le găseai la librărie și automat erau persoane din listă care urmau să primească același tip de felicitare. Singura diferență era că pe unele le scria tata, pe altele mama, iar pe unele le „mâzgăleam” eu. Cele scrise de mine se poate spune că erau „personalizate”. Mai cu un desen la interior, mai cu o semnătură pocită, dar erau „personalizate”.
Acum, alegerile sunt mult mai grele, deoarece ai de ales între sute de modele, poate chiar mii dacă alegi să trimiți o felicitare online, pentru că sunt o sumedenie de site-uri care au felicitări tematice. Din fericire, dacă ai o imprimantă, îți poți face singur felicitările, chiar folosindu-te de un site de specialitate. Intri, îți alegi un model, adaugi acolo elementele dorite: text, poze, imagini predefinite, apoi salvezi frumușel totul într-o imagine pe care o imprimi peo hărtie special, chiar la tine acasă.
Și, uite-așa, îți poți surprinde rudele și prietenii cu un gest palpabil, cu o felicitare făcută de tine, pe care, poate, unii dintre ei o vor pune lăngă un bibelou pe un birou, așa cum făceau bunicii mei cu felicitările „mâzgălite” de mine pe care le trimiteam în fiecare an.
Idei creative pentru o petrecere ca în povești, cu buget redus
Dacă nu ai foarte mulți bani, însă îți dorești să îi faci copilului tău o zi de naștere ca în povești, poți face asta cu puțină imaginație și cu o imprimantă.
Într-un bloc din București, doi băieței se împrieteniseră. Amândoi aveau 4 ani. Pe unul îl chema Rareș, pe celălalt Ionuț. Se jucau foarte des în parc, iar uneori, Ionuț mergea acasă la Rareș să se joace împreună cu jucăriile noi și scumpe ale acestuia, sau să se uite la DVD-urile cu desene animate care îi prisoseau. Rareș era mai norocos, avea părinți înstăriți, însă atât el, cât și Ionuț nu vedeau la acea vîrstă diferențe între ei. Copilăria lor era frumoasă, ca și prietenia dintre ei.
La un moment dat, apropiindu-se ziua de naștere a lui Ionuț, părinții acestuia l-au întrebat pe cine vrea să cheme la o mică petrecere. Primul pe lista lui Ionuț a fost Rareș. Apoi încă 6-7 colegi de la grădi.
La alte petreceri, părinții cu dare de mână chemau clouni, zâne și vrăjitoare, animatori costumați în eroi de desene animate, însă cum posibilitățile familiei lui Ionuț erau modeste, tatălui său i-a venit o idée genială. A scos la o imprimantă color zeci de personaje de desene animate, în miniatură, a imprimat pe câte o etichetă numele fiecărui copil invitat, și, cireașa de pe tort, găsind un site cu desene care puteau fi folosite drept măști, a imprimat, tot pe hârtie, măștile lui Batman, Spiderman, și a altor eroi pe care prichindeii îi adorau. Scoase la imprimantă, aceste măști au fost decupate, au primit câte un elastic atașat, pentru a putea fi purtate și… gataaaaa! Petrecerea putea începe!
Cu pereții decorați cu personajele din desenele animate și cu măștile preferate pe care fiecare copil a primit-o când a ajuns acasă la Ionuț, petrecerea a fost una reușită, nu doar copiii distrăndu-se, ci și părinții acestora, unii dintre ei plecând acasă, de dragul celor mici,și nu numai, purtând și ei pe față măștile imprimate cu eroii preferați ai celor mici.