FCM Bacau – FC Argeș, scor 3-2
Scorul a fost deschis de formația FC Argeș, în minutul 2, prin Ciprian Tanasa, care a primit o minge de pe partea dreapta și a înscris cu capul din șase metri.
FCM Bacau a egalat în minutul 17, prin Doboș, care transforma un penalti dictat de arbitru în urma unul fault comis de Marincau (FC Argeș) asupra lui Sorin Trofin.
FCM Bacau își marește avantajul în minutul 42, dupa ce Geaman reia cu capul în plasa porții aparate de Vintila, de la circa 9 metri, un corner executat de pe partea dreapta.
Un minut mai târziu, FC Argeș restabilește egalitatea. Rohat a reluat dintr-o bucata, de la marginea careului mic, o centrare venita dintr-o lovitura libera de pe partea dreapta.
Ultimul gol al partidei este reușit de Daniel David, de la FCM Bacau. În urma unei lovituri libere de pe partea stânga, mingea a fost deviata în bara transversala, balonul a revenit în teren, iar David a înscris, cu capul, de la aproximativ 7 metri.
FCM Bacau: 1. Bogdan – 2. Codreanu, 16. David, 27. Geaman, 3. Bojescu, 22. Fl. Ganea – Doboș, 25. S. Trofin (15. I.Matei ’57), 18. Gheorghiu (11. Petcu ’77) – 10. M. Croitoru, 18. R. Neagu (8. Doltea ’79). Antrenor: Cristi Popovici.
FC Argeș: 72. Vintila – 5. Chița, 6. Rohat, 21. Marincau, 20. Crivac – 10. Prepelița (16. Ad. Ionescu ’73), 24. Murgan, 4. Negoița, 11. Nastasie (23. Poenaru ’59) – 7. Bilașco, 9. C. Tanasa (14. Costescu ’70). Antrenor: Sorin Cârțu.
Cartonașe galbene: Bojescu ’26 / Marincau ’17, Negoița ’58, Ionescu ’82.
Meciul a fost arbitrat de o brigada formata din Sorin Uțica (central), Adrian Vidan, Dumitru Bârgaoanu (asistenți) și Horia Abrudan (rezerva). Observatori au fost Sorin Satmari și Gheorghe Constantin.
La meci, care s-a disputat în condiții de ceața, au asistat aproximativ 200 de spectatori.
Popovici: Este o victorie foarte importanta pentru FCM Bacau
Antrenorul echipei FCM Bacau, Cristi Popovici, a declarat, sâmbata, ca formația sa a obținut o victorie foarte importanta în meciul cu FC Argeș, scor 3-2, din etapa a XV-a a Diviziei A, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Este greu sa vorbesc dupa o victorie, pentru ca nu am mai obținut una din etapa a patra. Este o victorie foarte importanta, ținând cont de locul pe care îl ocupam în clasament și pentru ca este vorba despre ultimul meci din tur. Sunt mulțumit ca ne-au ajutat și celelalte rezultate, ceea ce este foarte bine”, a spus Popovici.
Antrenorul s-a aratat însa deranjat de faptul ca echipa sa a primit din nou goluri foarte ușor.
Tehnicianul echipei FC Argeș, Sorin Cârțu, nu s-a prezentat la conferința de presa de dupa meci.
FCM Bacau a învins, sâmbata, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, formația FC Argeș, într-un meci din cadrul etapei a XV-a a Diviziei A.
Mediafax