FC Arges a umilit Steaua

Apropo.ro / 14.02.2002, 09:38
FC Arges a umilit Steaua
Ieri, în semifinalele turneului "Winter Cup" de la Norcia, pitestenii i-au zdrobit (4-1) pe campioni Desi organizatorii au încercat la un moment dat sa evite o confruntare între FC Arges si Steaua înainte de finala, cele doua echipe s-au întîlnit ieri, în semifinala turneului de la


Ieri, în semifinalele turneului „Winter Cup” de la Norcia, pitestenii i-au zdrobit (4-1) pe campioni

Desi organizatorii au încercat la un moment dat sa evite o confruntare între FC Arges si Steaua înainte de finala, cele doua echipe s-au întîlnit ieri, în semifinala turneului de la Norcia. Iar rezultatul a fost unul cu adevarat surprinzator: 4-1 pentru pitesteni, dupa ce la pauza scorul era egal, 1-1!

Prima parte a meciului a fost ceva mai echilibrata. Ros-albastrii, cu un inedit si fragil cuplu de fundasi centrali, Andrei Stînga – Baciu, s-au vazut condusi din minutul 15, atunci cînd Vladoiu a înscris cu capul dupa ce Tibi Lung respinsese în fata un balon sutat de la distanta.

Ca de obicei, Claudiu Raducanu a fost cel care a readus speranta în tabara campionilor, el transformînd un penalty în minutul 27. Repriza secunda a fost însa o demonstratie de eficacitate a celor de la FC Arges, ei fructificînd toate cele trei ocazii de gol pe care si le-au creat. Mai întîi, Dica a punctat cu capul, profitînd de lipsa de marcaj a fundasilor adversi, apoi tot el a scapat singur spre poarta, de la mijlocul terenului, si l-a executat pe Lung. Portarul Stelei a încasat ultimul gol în minutul 90, fiind neatent la un sut de la 20 de metri al lui Dancia.

Nici stelistii nu si-au creat multe oportunitati de a înscrie, Trica si Lincar irosind putinele ocazii avute. „Au intrat pe teren foarte relaxati, au jucat moale, fara angajament, fara prospetime. Pitestenii au fost mai agresivi si mai concentrati”, au spus la final antrenorii celor din Ghencea.

Florin Halagian era foarte multumit de evolutia alor sai: „Noi am evoluat mai bine în ansamblu. Nu ne-am propus sa cîstigam turneul, ci doar sa profitam de aceste partide amicale pentru a îmbunatati jocul echipei, relatiile dintre fotbalisti si sa eliminam precipitarea. Am reusit de aceasta data sa nu mai ratam atît de mult ca pîna acum. Disputa a fost total diferita fata de cea din turul campionatului, cînd stelistii au cîstigat la Pitesti cu 4-0. E adevarat, le-au lipsit si lor unii jucatori din garnitura cu care s-au prezentat atunci”.

Steaua – FC Arges 1-4

Au marcat: Cl. Raducanu (27 – pen) / Vladoiu (15), Dica (63, 68), Dancia (90)

Steaua: T. Lung – Fl. Dumitru, B. Nicolae (2 A. Stînga), Baciu, P. Stoica – Cristescu (65 D. Balan), Falemi (71 Lincar), Trica, Lita – Cl. Raducanu (82 Al. Piturca), Neaga (75 M. Luca). Antrenor Victor Piturca

FC Arges: Blid – T. Petre, Chita, Necula, M. Radu, Dancia – Cr. Vlad (71 A. Chirita), Gr. Tudor (87 Somcherechi), Crivac (46 Balasa) – Vladoiu (42 Dica), Ghinda. Antrenor Florin Halagian

Bogdan Nicolae si Vladoiu au ajuns la spital

Steaua a ramas fara unul dintre titulari înca din primul minut de joc, dupa ce Bogdan Nicolae si-a spart capul la un duel aerian. El a fost transportat la spital, unde i-au fost puse cîteva copci. Tot la o clinica din apropiere a ajuns si atacantul pitestean Jean Vladoiu, care a parasit terenul accidentat în minutul 42. Radiografia efectuata a relevat faptul ca fostul stelist a suferit o entorsa usoara, dar Halagian îl va menaja mîine, în finala turneului, daca durerile vor persista.

Boloni se intereseaza de Raducanu

Apetitul ofensiv manifestat de Claudiu Raducanu în turneul de la Norcia, sapte goluri în patru meciuri, a facut ca atacantul stelist sa devina interesant pentru cluburi din strainatate. Printre cei care au cerut deja referinte despre Claudiu Raducanu se afla si Ladislau Boloni, antrenorul lui Sporting Lisabona. Fostul selectioner a cam batut în retragere cînd a aflat ca vîrful stelist a „explodat” abia la 25 de ani, vîrsta pe care Raducanu a împlinit-o anul trecut pe 6 decembrie. Claudiu are marcate sase goluri în turul campionatului. (Viorel Tudorache)

Programul finalelor

Finala mare

FC Arges – Polonia Varsovia

Finala mica

Steaua – Zimbru Chisinau

Ambele meciuri se vor disputa mîine, de la ora 15:30 (ora României)

Sursa: www.prosport.ro