„Fast & Furious 9‟, încă o săptămână pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend

05 07. 2021, 06:37

Box office-ul nord-american cunoaște, de obicei, de ziua Americii un moment de glorie. Deși weekendul cu 4 iulie a reprezentat an de an unul cu încasări record, cu excepția lui 2020, efectele pandemiei și faptul că mai bine de 20% din cinematografele americne sunt încă închise au afectat, cu siguranță, încasările din această săptămână. Astfel, toate filmele din top 10 nu au reușit să adune nici măcar 70 de milioane de dolari, suma strânsă weekendul trecut de „Fast & Furious 9‟, care rămâne pe locul întâi și săptămâna aceasta.

Dom Toretto duce o viață liniștită alături de Letty și fiul său, micuțul Brian, cu toate că pericolul planează întotdeauna asupra orizontului lor pașnic. Acum însă, această amenințare îl va forța pe Dom să-și înfrunte greșelile trecutului, pentru a-i putea salva pe cei pe care îi iubește cel mai mult. Echipajul său se reunește pentru a opri un complot periculos condus de cel mai priceput asasin și șofer profesionist pe care l-au întâlnit vreodată: un bărbat care se întâmplă să fie și fratele abandonat al lui Dom, Jakob. Pe parcurs, vechi prietenii vor fi readuse la viață, vechi dușmani se vor întoarce, istoria va fi rescrisă, iar adevăratul sens al familiei va fi pus la încercare mai mult ca niciodată.

Pe locul doi în această săptămână se află un new entry, animația „The Boss Baby: Family Business‟, regizat de Tom McGrath, o altă aventură infantilă în aceleași note ca și originalul, care a avut încasări de 17,3 milioane de dolari. Fostul bebeluș în costum și cu servietă, Ted (Alec Baldwin), este acum un om de afaceri bogat într-un costum de băiat mare. Fratele său, Tim (James Marsden), își are propria familie, deși își face griji pentru fiica sa Tabitha (Ariana Greenblatt), o fetiță cu personalitate care optează pentru strângeri de mână în loc de îmbrățișări. Tim este recrutat pentru o misiune de fiica sa mai mică, Tina (Amy Sedaris). Cu ajutorul unor noi formule magice pentru bebeluși, Ted și Tim se transformă în beblușii care au fost și merg sub acoperire într-o școală pentru copii supradotați unde există un secret malefic.

Pe locul trei se află premiera „The Forever Purge‟, cel de-al cincilea și ultimul al francizei „The Purge‟, cu încasări de 12,75 milioane de dolari.

Topul 10 al peliculelor cu cele mai mari încasări în weekend în cinematografele din America de Nord este completat de „Fără Zgomot 2/ A Quiet Place Part II”, al lui John Krasinski, cu încasări de 4,22 miliane de dolari, The Hitman’s Wife’s Bodyguard“ (3 milioane de dolari), „Cruella” (2,55 milioane de dolari), „Peter Iepuraşul: Fugit de acasă” (2,25 milioane de dolari), „The Conjuring: The Devil Made Me Do It” (1,29 milioane de dolari), „In the Heights”, (1,27 milioane de dolari) și „Zola‟ (1,23 milioane de dolari).

Foto: outnow.ch

CITEȘTE ȘI: „Fast & Furious 9‟, pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend, cu un record de încasări