„Fast & Furious 9” încă o săptămână pe prima poziție în box office-ul românesc
Deloc surprinzător, după succesul de casă pe care l-a avut și în America, „Fast & Furious 9” se regăsește pentru a doua săptămână consecutiv și pe primul loc în box office-ul românesc, cu încasări de 1.237.010 lei, ce-i drept, mai puțin de jumătate față de săptămâna trecută. Pelicula a mai doborât un record, depășind suma de 500 de milioane de dolari încasări la nivel mondial, cea mai mare din pandemie.
Filmul spune povestea lui Dom Toretto, care duce o viață liniștită alături de Letty și fiul său, micuțul Brian, cu toate că pericolul planează întotdeauna asupra orizontului lor pașnic. Acum însă, această amenințare îl va forța pe Dom să-și înfrunte greșelile trecutului, pentru a-i putea salva pe cei pe care îi iubește cel mai mult. Echipajul său se reunește pentru a opri un complot periculos condus de cel mai priceput asasin și șofer profesionist pe care l-au întâlnit vreodată: un bărbat care se întâmplă să fie și fratele abandonat al lui Dom, Jakob. Pe parcurs, vechi prietenii vor fi readuse la viață, vechi dușmani se vor întoarce, istoria va fi rescrisă, iar adevăratul sens al familiei va fi pus la încercare mai mult ca niciodată.
Pe locul doi în box office-ul românesc intră „Jaful secolului”, cu încasări semnificativ mai mici, de 171.366 de lei. Un film care te ține cu sufletul la gură pentru că acțiunea se petrece la Banca Spaniei, o bancă absolut inaccesbilă. O bancă pe care nimeni nu ar putea s-o jefuiască vreodată. Nu există planuri ale băncii. Nu există hărți. Nimic despre sistemul de proiectare al seifului. Este un mister absolut. În plus, șeful securității păzește banca ca pe propria viață. Aceasta e provocarea care îi aprinde interesul lui Tom, un geniu al ingineriei, care e hotărât să afle secretele seifului, și să pătrundă în adâncurile băncii. Ținta e o comoară de mult dispărută, care va fi adusă în seiful băncii pentru doar zece zile.
Condusă de Walter, expert în artă, echipa are doar zece zile la dispoziție ca să pregătească jaful și să reușească să iasă de acolo. Zece zile ca să pună la cale planul, și doar nouăzeci de minute să îl pună în aplicare: cele nouăzeci de minute cât va dura meciul naționalei Spaniei, din finala Cupei Mondiale, care va ține ocupată atenția miilor de fani ce se vor strânge pentru a urmări evenimentul pe ecranele-gigant amplasate chiar în fața Băncii Spaniei. Numărătoarea inversă a început.
Podiumul este completat de un alt nou intrat în cinematografe „Spiral: Următorul capitol Saw”, cu încasări de 140.582 de lei.
În Topul 10 al lungmetrajelor care au generat cele mai mari încasări în cinematografele românești în weekend se mai regăsesc animația „Raya și ultimul dragon‟ (138.322 de lei), „Drumul terorii‟ (136.701 de lei), „Hitman’s Bodyguard 2: Nevasta asasinului‟, ‟ (119.450 de lei), „Bigfoot Junior 2‟ (104.858 de lei), „Spirit neîmblânzit‟ (101.503 de lei), „Cruella‟ (52.427 lei) și „Altarul‟ (46.643 de lei).
Foto: outnow.ch
CITEȘTE ȘI: „Fast & Furious 9‟, încă o săptămână pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend