Farul renunta la apelul în cazul jucatorilor Senin, Apostol si Baicu
Conducerea clubului Farul Constanța a anunțat, joi, ca renunța la apelul formulat în cazul jucatorilor Iulian Apostol, Adrian Senin și Mihai Baicu, suspendați de Comisia de Disciplina a FRF, și ale caror memorii au fost respinse de Comisia de Apel.
„Noi ne ocupam de fotbal. Am înaintat astazi (n.r. – joi) un comunicat prin care anunțam ca renunțam la apelul nostru. Cei trei jucatori urmeaza un program intens de pregatire”, a declarat, într-o conferința de presa, directorul executiv al clubului, Florentin Chiforeanu.
Comisia de Apel a FRF a respins, la sfîrșitul lunii octombrie, apelul jucatorilor Iulian Apostol și Adrian Senin, suspendați pentru șase luni, și Mihai Baicu, suspendat trei luni. Apostol și Senin au fost suspendați de Comisia de Disciplina dupa ce au fost depistați pozitiv cu furosemid, o substanța ce mascheaza utilizarea produselor interzise. Baicu a fost suspendat deoarece a încercat sa induca în eroare comisia, susținînd ca a combinat probele de urina ale celor doi cu a sa.
Mediafax