Farul a remizat in Ghencea
Echipa Steaua București a terminat la egalitate, scor 2-2 (2-0), meciul susținut, joi, pe teren propriu, în compania formației Farul Constanța, în etapa XXX-a, ultima, a Diviziei A.
Steaua București – Farul Constanța  2-2 (2-0)
Au marcat: Dica ’38, Oprița ’40 / Balțoi ’48, L.Mihai ’90+3 (p)
Stadion: „Steaua”
Spectatori: 15.000
Cartonașe galbene: Dica ’51, Radoi ’53, ’74, Ogararu ’61 / I.Barbu ’42
Cartonaș roșu: Radoi ’74
Arbitri: Viorel Anghelinei – Flaviu Damaschin, Eduard Crîngașu – Marius Bocaneala
Observatori: Mircea Dancu, Nicolae Grigorescu
Componența formațiilor:
Steaua: M.Tudor (Nae ’55) – Ogararu, Radoi, Rachita (Curt ’71), P.Stoica – Pitu, Falemi, Aliuța (Boștina ’61), Dica – Neaga, Oprița. Antrenor: Victor Pițurca
Farul: G.Curca – I.Barbu, Șchiopu, Pașcovici – I.Balan, Lungu, Balașa (Ușurelu ’73), Senin (L.Florea ’46) – Balțoi (Doicaru ’67), Gurița – L.Mihai. Antrenor: Ion Marin
Declarații dupa meci:
Mihai Stoica (președinte executiv FC Steaua): „Am ratat ambele obiective. Daca în Cupa României vina ne aparține în totalitate, în campionat au fost mai mulți factori care au dus la ratarea titlului. Pîna la urma, istoria va consemna ca Steaua a terminat înca un sezon pe locul doi, ceea ce este un eșec. În tur, probabil ca nu a fost un parcurs foarte bun, deși am pierdut doar în ultima etapa. Am facut cam multe egaluri în deplasare. În retur, arbitrajele au jucat un rol foarte important. Se vor face multe transferuri în aceasta vara. Vor fi jucatori care vor parasi lotul, alții, de valoare, care ni se vor alatura. Fiți siguri ca am fixat deja o lista. A fost un campionat bun și foarte corect, daca ne referim la absența meciurilor strategice. Daca discutam din punctul de vedere al arbitrajelor, a fost un eșec total, chiar daca sînt foarte multe voci care spun ca șeful arbitrilor a reușit sa faca curațenie. Daca asta înseamna curațenie pentru Ion Craciunescu, este grav. Atîta timp cît Sorin Corpodean este arbitrul numarul unu, meritam ca și Craciunescu sa fie șeful arbitrilor. Trebuie sa demonstram în cupele europene ca sîntem superiori rivalilor noștri din campionat. În finala Cupei României voi ține cu Oțelul, chiar daca asta ar însemna sa jucam înca un tur preliminar în plus. Ar fi bine sa cîștige Oțelul, ca sa nu-i mai auzim pe cei de la Dinamo vorbind despre event. Nu pot sa fiu prezent la meci, pentru ca duminica voi fi la botezul copilului lui Mirel Radoi, naș urmînd sa fie Gigi Becali. Indiferent ce botez ar fi fost, preferam sa ma duc acolo. Am plecat de la Galați dupa 11 ani, acum Oțelul joaca finala Cupei, iar eu nu ma gîndeam ca nu o sa prind nici o finala în acești doi ani de cînd sînt la Steaua. Dar și cînd vom reveni în forța…”.
Marian Aliuța (mijlocaș Steaua): „Mai am un an de contract cu Steaua și cred ca nu voi pleca. Așa simt eu în acest moment. Înca nu am nici o oferta. Îmi doresc sa plec campion. Este mai bine sa plec de pe primul loc decît de pe al doilea”.
Adrian Neaga (atacant Steaua): „S-a încheiat trist acest campionat, am pierdut titlul, dar eu zic ca este un sezon reușit, mai ales ca am facut o figura frumoasa în Cupa UEFA. Sîntem din nou angrenați în cupele europene, unde speram sa obținem alte rezultate bune. Am jucat cu numarul 25 pe tricou, vineri fac 25 de ani și se pare ca mi-a purtat noroc. Aș fi preferat sa nu marchez deloc în acest campionat și sa cîștige Steaua titlul. Îmi doresc ca la anul sa cucerim titlul”.
Mirel Radoi (fundaș Steaua): „Nu ma intereseaza ce se întîmpla în finala Cupei României, nu este un meci așa de important. Înclin sa țin cu Oțelul, deoarece Sorin Cîrțu mi-a fost antrenor. Nu conteaza daca Steaua va juca un tur preliminar în plus în Cupa UEFA. În acest moment, mai degraba aș ramîne la Steaua decît sa plec. Vreau sa cuceresc un nou titlu cu Steaua, locul doi nu reprezinta o performanța”.
Ion Marin (antrenor Farul): „Am ratat din nou multe ocazii, ca și în celelalte meciuri. Dupa aspectul jocului, meritam victoria. Nu am urmarit ca prin acest rezultat sa îl bag în ședința pe Pițurca. Fiecare încearca sa cîștige cît mai multe puncte. Ca sa cîștige campionatul, Steaua trebuia sa acumuleze puncte din timp”.
– Dupa meci, antrenorul stelist Victor Pițurca nu a dorit sa dea declarații
– Dupa ce au fost înlocuiți, jucatorii steliști Marian Aliuța și Valeriu Rachita s-au dus în mijlocul galeriei, scandînd alaturi de suporteri. De asemenea, la cererea suporterilor, și fundașul Mihai Neșu, care a fost rezerva, a urcat în peluza galeriei. Aliuța a declarat ca se simte foarte bine în mijlocul suporterilor, deoarece este stelist de cînd se știe. „Ma bucur ca sînt apreciat în Ghencea, întotdeauna mi-am dorit sa joc aici”, a spus Aliuța.
– La partida a asistat selecționerul Anghel Iordanescu și fostul antrenor al echipei naționale, Emeric Ienei.